„Voi mă ascundeți, dar eu tot nu vă voi părăsi”

Minuni - Vindecări - Vedenii

„Voi mă ascundeți, dar eu tot nu vă voi părăsi”

    • „Voi mă ascundeți, dar eu tot nu vă voi părăsi”
      „Voi mă ascundeți, dar eu tot nu vă voi părăsi”

      „Voi mă ascundeți, dar eu tot nu vă voi părăsi”

Iar Maica Domnului s-a arătat în vis unui cuvios bătrân și i-a zis: „Voi mă ascundeți, dar eu tot nu vă voi părăsi.”. Și cu adevărat se cunoaște că mare minune a fost, căci aici, pe aproape de această mănăstire, s-a isprăvit toată tulburarea turcilor cu volintirii, întrucât s-a ars și Mănăstirea Secul și altele întru acea cumplită vreme.

Minuni făcute de sfânta icoană a Maicii Domnului din Mănăstirea Neamț - Minuni consemnate de duhovnicul Andronic din Mănăstirea Neamț - Minunea a zecea

Aflând din toate părțile, cum că năvălesc turcii întru această țară asupra volintirilor (eteriștilor), în vremea stăreției părintelui Ilarie, atunci îndată a și pus starețul pe niște părinți cinstiți de au ascuns în pădure sfânta icoană cea făcătoare de minuni. Iar Maica Domnului s-a arătat în vis unui cuvios bătrân și i-a zis: „Voi mă ascundeți, dar eu tot nu vă voi părăsi.”. Și cu adevărat se cunoaște că mare minune a fost, căci aici, pe aproape de această mănăstire, s-a isprăvit toată tulburarea turcilor cu volintirii, întrucât s-a ars și Mănăstirea Secul și altele întru acea cumplită vreme. Și veneau turcii uneori cu grămada, și cu gând să prade și Mănăstirea Neamțului. Însă cum ajungeau aproape, îndată li se prefăcea mânia lor în blândețe. De care lucru și ei singuri se mirau, nepricepându-se ce este aceasta.

Și așa a petrecut sfânta icoană ascunsă în pământ din anul 1821, iunie în 3 zile, până s-a liniștit toată tulburarea  în anul 1822, octombrie în 28. Atunci a trimis starețul noaptea iarăși pe acei părinți care au ascuns-o, de au scos-o și au adus-o până în marginea pădurii din sus de mănăstire. Și acolo a stat până s-a luminat de ziuă. Iar aici în mănăstire, a făcut însuși starețul priveghere de toată noaptea, împreună cu toți preoții și diaconii. Asemenea  și dimineața dumnezeiască Liturghie, punând  toate stihirile și troparele, tot întru lauda Preacuratei Maicii lui Dumnezeu.

Deci, în vremea când s-a început dumnezeiasca Liturghie, îndată s-a înnegrit și s-a schimbat, întunecându-se cu totul fața sfintei icoane a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, întrucât nicidecum nu se cunoștea. Și foarte s-au îngrozit, înfricoșându-se părinții cei ce au ascuns-o și au rămas ca niște morți de spaimă. Și plângeau și se tânguiau, socotind că poate acolo în pământ, unde a fost ascunsă, s-a vătămat și s-a stricat, și nu se pricepeau ce să facă. Apoi, după săvârșirea dumnezeiești Liturghii, a ieșit părintele stareț  cu toți ieromonahii și ierodiaconii, îmbrăcați în veșminte, și cu tot soborul, cu psalmi și cu laude și cu tămâieri, cu prapori și cu cruci, cu făclii aprinse, cu tochița și cu clopotele, spre întâmpinarea sfintei icoane. Deci, cum s-a ivit soborul venind, o, minune, atunci îndată a început fața Maicii Domnului a se lumina, mai întâi la obraz în partea din dreapta, apoi și toată fața i s-a rumenit, făcându-se mai luminoasă decât era înainte, întrucât strălucea cu nespusă lumină, ca și cum ar fi fost vie, arătând prin aceasta  milostivirea sa cea de maică către noi cei păcătoși.

Deci, ajungând tot soborul unde sta sfânta icoană, cu mare cucernicie i s-au închinat și însuși părintele starețul cu mare evlavie a citit acolo acatist de mulțumire cu lacrimi. Apoi luând-o, a adus-o cu mare cinste în mănăstire și a așezat-o la locul său unde se află până în ziua de astăzi, revărsând din destul darul minunilor la toți aceia ce aleargă și i se roagă cu credință.

Iar acolo unde i s-a făcut această întâmpinare, spre neuitarea celor de pe urmă viețuitori aici, s-a zidit un foișor de piatră și i s-a zugrăvit pe dinăuntru foarte frumos istoria litaniei acesteia și alți sfinți, și în mijloc s-a înfipt o cruce de marmoră, pe care s-a scris pe scurt istoria minunii acesteia de înseși văzătorii ei. Și tot acolo în zidul acelui foișor, s-a făcut o cișmea cu apă, din care bând cineva din bolnavi cu credință, se tămăduiește. Și încă unii dintre evlavioșii creștini trimit anume carafe și o iau spre sfințirea caselor și spre tămăduirea neputințelor lor.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Sfintele icoane făcătoare de minuni din România, Editura Episcopiei Romanului 2003, p.48-50)