Să ne înnoim viaţa în Hristos!

Prezentare de carte

Să ne înnoim viaţa în Hristos!

    • Să ne înnoim viaţa în Hristos!
      Să ne înnoim viaţa în Hristos!

      Să ne înnoim viaţa în Hristos!

Lecturarea cărţii vă va ajuta să conştientizaţi faptul că pentru a ne întâlni cu Mântuitorul trebuie să facem un drum de înnoire, să vrem să purtăm în noi chipul Domnului Hristos

La Editura Doxologia a apărut cel de-al doilea volum al Colecţiei Liman duhovnicesc cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan şi în colaborare cu Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Iaşi. Este vorba de transcrierea pentru tipar a conferinţei Învierea lui Hristos, înnoirea vieţii noastre, susţinută de Părintele Teofil Părăian în 1995 la invitaţia ASCOR Iaşi.

Suntem învăţaţi în această lucrare că noi îl putem cunoaşte pe Domnul Hristos din cuvintele Lui, şi în măsura în care Îl cunoaştem, trebuie să ne modelăm după El. Înnoirea înseamnă, în primul rând, să ai mintea lui Hristos, adică să te gândeşti cu gândurile Domnului Hristos pe care le găsim în Evanghelie.

Hristos a pătimit, S-a răstignit, a înviat din morţi pentru binele nostru. Nu se poate să nu ne dea bine dacă ne încadrăm în binele pe care vrea să-l ni dea Dumnezeu căci „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”, Atunci când învie în sufletul nostru, atunci când Învierea e o realitate pentru noi, atunci vine şi înnoirea noastră. Strălucirea dumnezeirii, când se arată în existenţa noastră, în sufletul nostru, fug de la faţă Mântuitorului toate răutăţile, în orice chip ar fi, şi, mai ales, răutăţile din gând, de fapt cu aceasta se începe reînnoirea vieţii noastre.

Sfintele Paşti, Sărbătoarea Sărbătorilor, sunt nu numai la Paşti ci în toate duminicile pentru că în fiecare duminică pomenim Învierea şi ne uimim de ea.

Toţi au văzut urmările Învierii, dar minunea Învierii n-a văzut-o nimeni, pentru că nu poate fi văzută. Nu poate cugetul omului să înţeleagă cele mai presus de om şi, de aceea, şi Învierea Domnului rămâne una din tainele credinţei noastre.
Părintele Teofil Părăian ce a susţinut după 1990 sute de conferinţe cu teme religioase în peste 80 de localităţi din toată ţara şi din Europa Occidentală ne spune că Sfânta Împărtăşanie nu se dă ca recompensă pentru o viaţa excepţională, ci se dă ca ajutor.

Lecturarea cărţii vă va ajuta să conştientizaţi faptul că pentru a ne întâlni cu Mântuitorul trebuie să facem un drum de înnoire, să vrem să purtăm în noi chipul Domnului Hristos.

Cartea „Învierea lui Hristos, înnoirea vieţii noastre” autor Părintele Teofil Părăian poate fi cumpărată de la magazinul online Doxologia, de la Librăriile Doxologia, precum şi de la celelalte librării din Iaşi şi din ţară.