S-a încheiat praznicul Sfintei Parascheva şi e prilej de a comenta puţin modul în care presa a reflectat evenimentele din preajma lui 14 octombrie. Am sesizat, în majoritatea cazurilor, o onestitate în a reflecta nu doar desfăşurarea acestor momente, ci chiar de a surprinde cât mai adecvat ceva din spiritul (sau duhul) acestora. M-am bucurat să sesizez că mai sunt jurnalişti preocupaţi nu doar de a vâna câte o îmbulzeală, ridicată de la durata unor secunde la rangul de caracteristică a sărbătorii, sau vreun leşin al unui pelerin istovit, ci şi profesionişti preocupaţi de a-şi informa cât mai fidel publicul şi de a-l face părtaş inclusiv la atmosfera de rugăciune din aceste zile. Au fost şi momente greu de catalogat, precum cel în care un reporter relata, pentru o televiziune centrală, că veşmintele care acoperă moaştele Sfintei Parascheva sunt schimbate periodic pentru ca nu cumva să se altereze trupul Cuvioasei (sic!). Nici nu cred că merită comentată o astfel de afirmaţie. După cum n-ar merita comentată nici suma fabuloasă vehiculată de către o altă televiziune centrală, bani pe care i-ar fi adunat, de la pelerini, Mitropolia în aceste zile. Dincolo de faptul că au fost şi persoane care au lăsat doar un pomelnic, cu sau fără o sumă modică, sau că televiziunea respectivă nu a luat deloc în calcul şi cheltuielile care se fac cu prilejul unui astfel de eveniment (respectiv pe cele de întreţinere, reparare, înfrumuseţare a spaţiului catedralei mitropolitane), este de neînţeles această impoliteţe la adresa Sfintei Parascheva. Atunci când mergi la ziua aniversară a cuiva, nu te apuci, la sfârşit, să întrebi pe sărbătorit ce daruri a primit şi ce valoare financiară au ele! Mi se pare o chestiune de bun simţ. Dar unora li se pare firesc să întrebe ce daruri a primit Sfânta, deşi – am toate motivele să cred – taman ei nu au oferit nimic!

Ca să nu mai vorbim că este vorba despre o lipsă de respect la adresa miilor de pelerini, care au făcut gestul de a dărui ceva cu discreţie creştinească, nu spre a fi trâmbiţaţi pe canale media. Cei care vor să-şi facă popularitate prin acte de filantropie nu vor fi găsiţi niciodată stând câte 20 de ore, răbdători, în frig şi în ploaie, spre a se atinge de trupul înmiresmat de sfinţenie al Cuvioasei Parascheva. Cum s-ar putea cataloga insistenţa de a afla de la un astfel de pelerin cât şi ce are de gând să dăruiască? Nu i-ar fi jignită credinţa prin echivalarea ei cu o sumă de bani, indiferent care ar fi ea? În orice caz, nu am mai auzit niciunde, în lumea civilizată, de o astfel de abordare, ca şi cum subiectul l-ar constitui nu ştiu ce fonduri guvernamentale sau europene, nu jertfa benevolă a unor credincioşi! Şi în Occident sunt pelerinaje de anvergură, unde pelerinii aduc daruri, dar presa nu e obsedată de sumele strânse de la credincioşi. Or atitudinea aceasta, să-i zicem, totuşi, doar nepoliticoasă, îşi are izvorul într-o viziune asupra religiei văzută, ca în alte vremuri, drept "opium" al popoarelor sau, mai nou, drept o "afacere". Cei care văd aşa lucrurile, încă nu pot înţelege sau accepta faptul că Sfânta Parascheva este vie, că, prin rugăciunile ei, Dumnezeu lucrează în viaţa pelerinilor şi că aceştia, firesc, simt nevoia de a-şi exprima recunoştinţa printr-un dar, o donaţie pe care, ulterior, ocrotitoarea Moldovei îl va redirecţiona tot către oameni, prin intermediul oamenilor care, vremelnic, administrează aceste bunuri ce nu le aparţin lor şi pe care nu le pot folosi în interes propriu.

Pe de altă parte, nu se poate spune că Arhiepiscopia Iaşilor n-ar manifesta transparenţă în privinţa veniturilor şi a cheltuielilor sale. Dincolo de faptul că aceste informaţii sunt uşor de obţinut de la instituţiile financiare de stat, mai există şi un raport anual, publicat după fiecare şedinţă a Adunării Eparhiale şi din care se poate observa foarte uşor câtă operă de caritate şi cât sprijin financiar acordă Eparhia Iaşilor miilor de persoane aflate în necaz. Ultimul astfel de raport publicat în presă arată că, în anul precedent, la nivelul Arhiepiscopiei Iaşilor, de servicii social-filantropice, cu un buget total de peste 5.200.000 lei, au beneficiat un număr de aproximativ 150.000 de persoane, iar 507 familii sinistrate au fost ajutate cu 894.211 lei. Desigur, la acestea se adaugă şi multe alte fapte de milostenie, de la nivelul parohiilor sau al mănăstirilor, care nu se raportează decât în ceruri şi care nu pot fi cuantificate în vreun fel.

Cât de bogat e un creştin

Poate deloc întâmplător, aceste rânduri vor fi publicate chiar cu o zi înainte de duminica în care, în biserici, se va citi pericopa evanghelică a vindecării demonizatului din ţinutul gherghesenilor (v. Luca 8, 26-39). Locuitorii din acest ţinut, în loc de a fi recunoscători lui Iisus că le-a vindecat pe unul dintre ai lor, rău chinuit de o legiune de demoni, L-au rugat pe Mântuitorul să se depărteze de la ei. Motivul? S-au supărat că Hristos le îngăduise demonilor să intre într-o turmă de mare de porci (cam două mii de capete) care s-au aruncat şi au pierit în mare. Supăraţi, în primul rând, de această pagubă produsă, nu au mai luat seama la faptul că un suflet chinuit fusese izbăvit şi redat comunităţii. Un om era mai puţin important decât două mii de porci... Continuarea, în Ziarul de Iași