Moartea mall-urilor şi spiritul de catedrală

Reflecții

Moartea mall-urilor şi spiritul de catedrală

    • Moartea mall-urilor şi spiritul de catedrală
      Moartea mall-urilor şi spiritul de catedrală

      Moartea mall-urilor şi spiritul de catedrală

Citeam deunăzi despre un fenomen simptomatic în America: moartea mall-urilor. Acum 50 de ani, mall-ul era tot ceea ce putea visa un american de rând: toate magazinele strânse într-un singur loc, un conglomerat strălucitor şi modern în care totul este accesibil (nu neapărat ca preţ, a se vedea mulţimile obeze care se bat la propriu în sezonul reducerilor).

Mall-ul era expresia firească a globalizării comerciale, templul consumismului vorace în care simţurile sunt exacerbate la maximum prin culoare, sunet, lumină. Mall-ul este chipul concret al unui neo-materialism occidental care înglobează post-modernitatea consumistă şi orientalul bazar, bine structurat pe categorii de patimi. Aici orice păcat (sau aproape orice) poate fi practicat legal, cu licenţă, în deplinătatea conştiinţei.

Generaţiile flower power, ABBA sau reminiscenţele demografice ale războiului rece încă mai cochetează cu ideea de mall. Generaţiile mall-urilor construiau aşa numitele mega-church, catedrale imense, în care peste 2000 de oameni veneau să asculte pe vreun preot sau pastor mai harismatic. Sunt sute de astfel de structuri enorme în America, venite oarecum să suplinească nevoia de spiritualitate a noii lumi, asigurată de citadelele eclesiale din occidentul european.  

Dacă acum o jumătate de veac, americanul găsea mall-ul ca un surogat de biserică, în care îşi putea exercita stăpânirea iluzorie asupra simţurilor, în vremurile prezente se întâmplă ceva surprinzător şi paradoxal. Mall-urile sunt părăsite încet încet de către populaţia americană. Ce se întâmplă? În primul rând, o mare parte din cumpărăturile de la mall au fost preluate de mediul virtual. Americanii preferă din ce în ce mai mult comoditatea fotoliului cu laptop aglomeraţiei zornăitoare a mall-ului. Mai mult, preţurile de pe internet sunt mult mai mici, pentru că industria virtuală nu are nevoie de spaţii de desfacere cu toate costurile enorme pe care acestea le presupun. Un singur om, bine antrenat poate deservi prin roboţii informatici mii de clienţi.

S-a mai observat o tendinţă clară. Clienţii încep să revalorizeze magazinele mici, cu lucruri unice, bio sau produse în micro-intreprinderi, decât mastodonţii comerciali cu surse incerte, îndopate cu produse modificate genetic. Este întoarcerea omului la valoarea persoanei, la singularitatea actelor umane şi abandonarea unui spirit de turmă, colectivist şi nivelator. Aşadar clienţii ori preferă impersonalul virtual însă ieftin şi facil, ori personalul unic, în care relaţia umană contează. Asistăm astfel la o schimbare de mentalitate spaţială, în care omul simplu reanalizează conţinutul actului uman, mai degrabă decât forma sa.  

Un scriitor american, care publică frecvent pe Christianpost remarca faptul că şi mega-bisericile încep să-şi piardă din susţinători. Actul de credinţă poate fi susţinut mult mai bine în spaţii în care persoanele se cunosc unele pe altele, în care intimitatea cu Dumnezeu este potenţată de intimitatea cu oamenii. Difuzoarele din catedralele americane încep să fie cu succes concurate de bisericile mici, de cartier, în care un cleric cu pasiune vorbeşte oamenilor despre Dumnezeu.

Din această perspectivă, remarcăm dimensiunile mai degrabă modeste ale mănăstirilor ştefaniene, în veacurile în care în occident se construiau catedrale uriaşe, de zeci de ori mai mari decât Humorul sau Arbore. Spiritul românesc se hrăneşte din intimitatea şoptită a rugăciunii isihaste, mai degrabă decât în măreţia gigantescă a goticului eclesial. Duhul liturgic apropiat şi procesiunea smerită către rai sunt mai de preţ pentru ortodox decât fascinaţia imensităţii şi cuvântul persuasiv.

Bisericile mari sunt necesare la oraşe, la catedrele episcopale, acolo unde mulţimea credincioşilor trebuie primită în audienţă la Dumnezeu. Însă oamenii au înţeles de ceva vreme că preotul poate chema oamenii la Biserică, indiferent de dimensiunile ei, prin modelul de viaţă jertfelnică, prin rugăciune plină de simţire, prin misiune neobosită, predică inspirată şi prin bunătate de părinte. Şi mai mult decât orice, un preot adevărat este cel care îi hrăneşte pe oameni cu Trupul şi cu Sângele lui Dumnezeu.