Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului

Reportaj

Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului

    • Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului
      Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ de la Capu' Satului

      Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ de la Capu' Satului

    • Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului
      Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului

      Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului

    • Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului
      Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului

      Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului

    • Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului
      Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului

      Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului

    • Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului
      Lăcaşul este înconjurat de un foarte vechi cimitir

      Lăcaşul este înconjurat de un foarte vechi cimitir

    • Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului
      Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului

      Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului

    • Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului
      Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului

      Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului

    • Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului
      Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului

      Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului

    • Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului
      Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului

      Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului

    • Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului
      Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului

      Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului

    • Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului
      Părintele paroh Teodor Giosan

      Părintele paroh Teodor Giosan

    • Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului
      Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului

      Biserica din Capu' Satului, un giuvaier din ţara lemnului

Poposim astăzi la Câmpulung Moldovenesc, în ţinuturile Sucevei. Biserica de lemn de la Capu' Satului, de un rafinament cu totul special, dă adevărata măsură a dragostei pentru acest material tainic şi cald, pe care meşterii bucovineni l-au şlefuit de veacuri.

În Capu' Satului, chiar la drumul ce străbate Câmpulungul, o biserică de lemn impunătoare atrage atenţia oricui s-ar abate prin zonă. O armonie de tonuri de maro, aşezate pe un contur ce creşte şi descreşte, creionând cruci  şi turle, pereţi netezi şi console măiestrit lucrate. Toate proiectate pe limpedele cerului şi pe atât de verdele curţii largi în care şade. În liniştea amiezei, când  nimic din firea locului nu se clinteşte, biserică, cer şi pământ par să se contopească într-o pictură cu tuşe clare, de care ochii nu s-ar mai da desprinşi. Dincolo de acest fabulos prim-plan, dealul Bodea ocupă semeţ întreg orizontul. De bună seamă, alegând acest loc pe care să-şi construiască lăcaşul de închinăciune, câmpulungenii de odinioară vor fi vrând a încremeni, ca într-un stop cadru, un pic din veşnicia Bucovinei... Gândul îmi este întrerupt de o cântare diafană, pornită de undeva, din inima bisericii şi de apariţia părintelui Teodor Giosan. Pălăria de paie cu boruri largi, plete în care timpul a lăsat urme argintii şi ochi rupţi, parcă, din seninul de deasupra, încadrează un chip ce transmite căldură şi bunătate. Astfel croiţi, părintele şi biserica de lemn par să se fi înfrăţit dintru început.

De 28 de ani, părintele Giosan slujeşte în Capu' Satului, la biserica de lemn cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“. Timp berechet pentru a pecetlui, cu acest atât de liniştitor loc pentru suflet, o legătură ce vine de dincolo de cuvinte, dintr-o aprigă voinţă de a păstra cum se cade frumosul monument în lemn. Pentru că peste risipa de pitoresc a locului, părintele Giosan, un vrednic „popă Tanda“ al zilelor noastre, a risipit multă trudă. Graţie lui, biserica de lemn în care slujeşte este astăzi unul dintre lăcaşurile cele mai corect conservate şi mai bine îngrijite din România. „De biserica aceasta mă leagă tinereţea mea, atâţia şi-atâţia copii pe care i-am botezat, atâţia tineri care s-au legat înaintea lui Dumnezeu, atâtea despărţiri de atâţia bătrâni minunaţi, atâtea Învieri … Am zidit o biserică nouă şi, gândindu-mă la care dintre cele două lăcaşuri să-mi găsesc locul de veci, parcă tot la biserica dintru început înclin să vin. Parc-aş vrea să fiu aproape, cum se spune, de «prima dragoste»“, mărturiseşte părintele Giosan, în timp ce intrăm să descoperim splendorile dinăuntru.

Odoarele de interior

Chiar dacă iniţial biserica nu fusese pictată în interior, felul în care se prezintă astăzi îi sporeşte şi mai mult graţia şi farmecul. „La interior era tencuită şi zugrăvită cu cruciuliţe, iar pe pereţi existau icoane. Noi am optat pentru o pictură caldă, care să se potrivească lemnului. Aceasta a fost realizată de pictorul Vasile Carp, în tehnica frescă, în 1997“, povesteşte părintele. Într-adevăr, pictura de interior emană căldură şi simplitate. E ca o invitaţie pe care biserica ţi-o face la meditaţie, la a te bucura de liniştea şi de tainele ei. Interiorul trădează bunul gust, aplecarea către autentic, precum şi ştiinţa de a valoriza ale preotului Teodor Giosan.

Un element cu totul remarcabil este iconostasul, datat, aşa cum arată înscrisurile parohiei, la 1844 şi realizat la Cernăuţi. Poleită în foiţă de aur, cu o cromatică odihnitoare şi plăcută, catapeteasma păstrează icoanele originale, de mare valoare. Tot în interior se remarcă amvonul şi cafasul. De asemenea, o altă particularitate o reprezintă consolele, vizibile şi în interior.

Din patrimoniul lăcaşului de lemn ce poartă, iată, 155 de ani de istorie în spate, fac parte icoane, cărţi şi odoare bisericeşti foarte vechi, dar şi proiectul original al bisericii. „Pentru mine este biserica de suflet. Aici am deprins taina preoţiei. Sunt conştient că eu nu sunt decât un mic pion în istoria acestei biserici şi am vrut să mă ridic în mică parte la înălţimea slujitorilor săi“, a subliniat pr. Teodor Giosan, primul paroh de-al locului de după 100 de ani. Un spirit luminat care şi-a pus sufletul, mintea şi inima în slujba comunităţii pe care o păstoreşte.

O restaurare ca la carte

Procesul de restaurare a fost unul complet şi riguros. S-a lucrat ca la o biserică de patrimoniu, chiar dacă aceasta nu a fost încă înscrisă pe lista monumentelor istorice din judeţul Suceava. Profitând de existenţa planului original al bisericii, de la 1855, părintele Teodor Giosan a putut duce la bun sfârşit o restaurare ce a respectat toate canoanele. A fost zi de zi pe şantier, alături de meşteri, veghind ca lăcaşul să se păstreze în liniile sale originale. „Când am venit, în 1984, era într-un asemenea hal, încât eram aproape decis să o las aşa şi să zidesc în jurul ei o biserică de piatră. Când am început să o renovez şi am văzut ce splendoare iese, mi-am dat seama că Dumnezeu m-a ferit să fac o asemenea prostie. Am descoperit frumuseţea ei în momentul în care am restaurat-o. De aceea, nici intervenţiile pe care le-am făcut n-au atentat deloc la farmecul şi originalitatea sa“, spune părintele Giosan.

Lucrările s-au derulat în perioada 1995-1999, iar în 1997 a fost realizată pictura de interior. S-a lucrat pe o construcţie destul de degradată, pentru că ultimele intervenţii fuseseră făcute în 1926, când s-a schimbat acoperişul de draniţă cu tablă adusă din Cehia, păstrată şi astăzi în stare bună. Procesul de restaurare a vizat construcţia în integralitatea ei: s-a blănit exteriorul, s-a vopsit acoperişul, s-a consolidat şi pictat interiorul. Un exemplu pe care multe comunităţi în care există astfel de biserici de lemn - sanctuare ale istoriei şi identităţii noastre - ar trebui să-l urmeze.

Istoria bisericii, strâns legată de cea a comunităţii câmpulungene

Iniţial, parohienii de la Capu' Satului, astăzi un cartier al oraşului Câmpulung Moldovenesc, au cerut slobozenie stăpânirii austriece să ridice o biserică de zid. N-au căpătat aprobare, aşa că  au recurs la cel mai la îndemână material - lemnul, ridicând, însă, o biserică monumentală ca proporţii. Lăcaşul s-a înălţat pe locul altei bisericuţe de lemn (datată la 1751), devenită neîncăpătoare, dăruită apoi creştinilor din Bucşoaia, unde a şi fost strămutată la 18 mai 1855. Construcţia s-a realizat între anii 1855-1857, pe cheltuiala soţilor Maria şi Ioniţă Dominte Şalvari de la Fundu Moldovei. „O frumoasă legendă spune că cei doi ctitori, Ioniţă şi Maria, ar fi primit în păstrare nişte bani, de la un haiduc, care apoi n-a mai venit să-i recupereze. Cei doi, ajunşi la bătrâneţe, au rămas cu banii şi s-au gândit că cel mai indicat ar fi să-i doneze undeva, la o biserică. Se presupune că iconostastul acestei biserici ar fi fost cumpărat cu acei bani“, povesteşte pr. Giosan.

Documentul de sfinţire al bisericii este semnat de episcopul Eugen Hacman, care a dăruit bisericii şi un chivot argintat, păstrat şi astăzi în altar. Slujba de sfinţire a avut loc, conform documentelor de arhivă ale parohiei, la 5 mai 1858 şi a fost oficiată de arhimandritul Artimon, de la Mănăstirea Putna, trimisul episcopului Eugen Hacman.

Şi totuşi, visul celor de la Capu' Satului de a avea o biserică de zid s-a împlinit într-o zi, prin râvna şi eforturile părintelui Giosan şi ale inginerului Alexandru Şandru-Alboi. Ridicată în perioada 2001-2009, Biserica cu hramul „Izvorul Tămăduirii“ este filie a parohiei „Naşterea Maicii Domnului“.

Singura biserică din ţară cu diaconicon în jurul altarului

Monumentalul lăcaş de lemn de la Câmpulung Moldovenesc nu se remarcă doar prin frumuseţea ansamblului. Este şi deţinătorul unor elemente ce-i conferă unicitate în spaţiul românesc: diaconiconul este construit în jurul altarului (ca un culoar), iar ca mărime şi deschidere este cea mai mare biserică de lemn din ţară. În diaconicon, care a fost lăsat nefinisat încă de la început, se poate observa foarte bine felul în care sunt îmbinate bârnele de brad la colţuri, precum şi faptul că lemnul a fost cioplit la mână.

De va fi să treceţi prin Bucovina, nu rataţi ocazia de a vizita biserica de lemn de la Câmpulung Moldovenesc. Veţi descoperi nu doar o preţioasă  mărturie a civilizaţiei lemnului, ci şi un loc de permanentă sărbătoare a sufletului. Şi mai ales, nu rataţi o incursiune în istoria acestui lăcaş rostită de părintele Giosan. Veţi fi martorii unei memorabile lecţii despre tradiţie, trecut şi identitate.

O monumentală construcţie în lemn

Lăcaşul de lemn de la Câmpulung este construit din bârne de brad, încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“ şi aşezate pe o fundaţie de piatră. La 15 ani de la sfinţire, în 1873, exteriorul a fost blănit cu scândură de brad, pentru a fi protejat de umezeală. A rămas aşa până în 1995, când parohul Teodor Giosan a reuşit să găsească un lemn de o calitate deosebită - larice - cu care a schimbat îmbrăcămintea îmbătrânită a bisericii. Mai precis, a blănit-o din nou, cu scândură de larice de dimensiuni egale (6 m). Astăzi, eleganţa şi simplitatea exteriorului, completate de consolele pe care se sprijină acoperişul, desăvârşesc frumuseţea lăcaşului.