În partea dinspre gară a vechiului târg Dorohoi, pe pământurile dăruite, odinioară, de boierul Vârgolici, se ridica, la 1779, o bisericuţă de lemn, menită a sluji locuitorilor din acea latură a oraşului. Era a doua biserică înălţată în Dorohoi, după cea închinată Sfântului Nicolae, construită de domnitorul Ştefan cel Mare. Veacurile s-au scurs, istoria a trecut în valuri peste târgul de la marginea de nord a ţării, dar bisericuţa de lemn a rămas în picioare până astăzi.

Aflat în imediata vecinătate a centrului, lângă Liceul “Grigore Ghica”, monumentul păstrează aerul patriarhal al vechiului târg. Un tărâm al liniştii şi un loc încărcat de spiritualitate. Aşa a fost considerat de-a lungul timpului, căci aici oamenii veneau de departe, pentru a găsi ocrotire, sfat bun şi alinare.

Din mijlocul micii împrejmuiri de verdeaţă, bisericuţa pare azi o cetate în care lemnul este împărat. Jur-împrejur, construcţii mai noi, de piatră, spun istoria recentă a târgului, însă lăcaşul ridicat la sfârşitul secolului al XVIII-lea păstrează, pe bârnele îmbătrânite, mărturiile unui timp definit de credinţă statornică, vrednicie şi, mai ales, trăinicie.

Lăcaşul se încadrează în tiparele arhitecturii religioase în lemn din Moldova secolelor XVII - XIX. O bijuterie atent şlefuită, ce poartă mai degrabă înfăţişarea unei ctitorii domneşti, decât a unuia al “poporănilor”. Silueta miniaturală, elementele de arhitectură din interior, tehnica încheierii bârnelor, echilibrul proporţiilor, jocul volumelor, sunt doar câteva dintre elementele ce dau un caracter de unicat bisericii de lemn de la Dorohoi.

De la legendă la izvoare scrise

Legendele spun că pe locul acestui lăcaş creşteau, odinioară, codri falnici de stejar. Din lemn “de pe loc” ar fi fost ridicată şi bisericuţa, de către “poporănii” din această margine de târg. Câteva inscripţii de pe o piatră veche, de mormânt, ce se păstrează în curtea bisericii, precum şi date din documentele vrednicului preot - cărturar Dumitru Furtună, arată, însă, că un anume preot Vasilie ar fi fost ctitorul adevărat, acesta fiind cel care a şi cioplit bârnele de stejar ce s-au folosit la ridicarea lăcaşului.

Există, de asemenea, unele documente care susţin că biserica Vârgolici ar fi chiar mai veche, şi că la 1779 a fost doar restaurată şi resfinţită. Oricum ar sta lucrurile, din acest punct de vedere, lăcaşul de lemn de la Dorohoi rămâne unul dintre cele mai vechi din această parte de ţară.

Stilul arhitectural

“Cea mai bună mărturie despre dorohoienii noştri din veacul XVIII”, aşa cum a numit-o în lucrarea sa, Oraşe şi sate, marele Nicolae Iorga, are toate atributele unui monument valoros al arhitecturii în lemn din Moldova. Ridicată din bârne masive de stejar, “încheiate până şi cu bolţile de sus, din pridvor, centru şi altar”, bisericuţa vădeşte tehnica strălucită a meşterilor din veacurile trecute.

Lăcaşul a fost construit din bârne masive de stejar, cioplite din topor , încheiate în cheotori netede, până la bolta de sus, şi aşezate pe o temelie zdravănă de piatră de râu. La exterior se remarcă brâul median, ce încinge biserica parcă pentru a o proteja.

Splendidele elemente decorative de pe portalul de intrare, precum şi pisania de deasupra uşii, întăresc convingerea că ai în faţă un monument istoric extrem de valoros.

Acoperişul, foarte înalt, este din draniţă. De-a lungul timpului a fost înlocuit în câteva rânduri cu tablă.

Zestrea de frumos din interior

Odată admirat exteriorul, cu gingaşa frânghie răsucită - simbol al speranţei creştine - încingând mijlocul construcţiei, gândeşti că în interior lucrurile sunt făurite în acelaşi ton. Însă graţia, eleganţa şi frumuseţea se întrec tocmai în detaliile dinăuntru- în grija pentru puţinele, dar atât de delicatele elemente sculptate, în ştiinţa meşterilor de a sugera ideea de spaţialitate, deşi lăcaşul are dimensiuni atât de mici. Peretele despărţitor, cu un decupaj simplu, prezintă două elemente stilizate, sugerând o poartă deschisă - trecerea din pronaos în naos.

Catapeteasma reţine, minute în şir, atenţia. Aici se deosebesc două stiluri picturale, semn că la un moment dat s-a intervenit asupra picturii. Astfel, icoanele împărăteşti sunt realizate în stil neoromânesc, pe când registrele superioare vădesc o tehnică picturală bizantină. “Icoanele sunt îmbrăcate în foiţă de aur băutută manual şi au o cromatică deosebită, potenţată de pigmentul natural folosit. Noi am curăţat catapeteasma în 2006”, spune părintele Cătălin Ifrim, parohul bisericii de lemn “Adormirea Veche şi Naşterea Maicii Domnului” şi profesor la Seminarul Teologic din Dorohoi, prin grija căruia biserica şi-a recăpătat strălucirea de altădată.

Iniţial, bisericuţa a avut o catapeteasmă de muşama. Actuala catapeteasmă datează de la 1794 şi a fost pictată, conform unei inscripţii, de pictorul Ananie de la Suceava. Curăţată în 2006, catapeteasma e de o frumuseţe tulburătoare. Tehnica picturală, precum şi migala cu care a fost realizat suportul acesteia, sunt cele care conferă, de fapt, graţie şi eleganţă şi care dau bisericii aerul unei ctitorii domneşti.

Tot în interior se poate observa modul de îmbinare a bârnelor, până la boltă. Ca un element particular, fiecare dintre bolţi este prevăzută cu o trapă.

În inventarul acestui lăcaş se păstrează un Sfânt Potir de argint aurit, unTriod din 1747, Evanghelia din 1812, Tâlcul Evangheliilor din 1805, Cele 9 cântări din 1815, icoane vechi argintate, precum şi candele de argint foarte valoroase.

Intervenţii de refacere şi consolidare

În decursul timpului, monumentul a fost supus mai multor refaceri şi “înnoiri”: în 1895, când “s-au văpsit păreţii de bârne înlăuntru, s-au spălat şi dat catapiteazma cu lac”, în 1904, în 1919 şi în 1970. Ultimul proces integral de restaurare s-a derulat după anul 1995. Astăzi, singura problemă a bisericii rămâne temelia, a cărei piatră se macină. “Se spune că temelia acestei biserici era de un metru. Acum, dacă o măsori, nu ştiu dacă mai are jumătate de metru. S-a lăsat şi se cunoaşte că unele dintre pietre se înclină. Aici, probabil, ar mai trebui intervenit”, consideră pr. Cătălin Ifrim.

Închisă timp de un sfert de veac

Bisericuţa Vârgolici a fost un centru spiritual ce atrăgea mulţime de popor. Şi la începutul veacului trecut şi mai târziu, în perioada comunistă. Tocmai de aceea a şi intrat în vizorul conducerii de partid. Aşa se face că, deşi declarată monument istoric încă din 1915, a fost închisă timp de 25 de ani. Răstimp în care veşmântul său de lemn s-a degradat teribil. “Între anii 1970 - 1995, biserica a fost închisă. Eu am găsit-o nu muzeu, magazie. Se făcea condens, pereţii erau în permanenţă umezi. Între vopsea şi perete se formase un mucegai foarte puternic. A urmat un anevoios proces de curăţare a bârnei. A trebuit să dăm joc cinci rânduri de vopsea. N-am zis că mai terminăm. Acum ea respiră din nou”, spune părintele Ifrim.

Un aşa monument nu putea fi lăsat să se stingă. Părintele Cătălin Ifrim a înţeles acest lucru şi a început, cu mijloace modeste, dar cu multă dăruire, să dea din nou viaţă bisericuţei: a restaurat bârna din interior, care era acoperită cu cinci straturi de vopsea, a reconstruit clopotniţa şi pridvorul, a restaurat catapeteasma, a înzestrat biserica cu mobilier bisericesc şi cu obiecte de cult, a acoperit biserica şi clopotniţa cu draniţă. “În interior, pereţii erau zugrăviţi. Am avut mult de muncă până să vedem totul curăţat, iar bârna, la interior, să îşi recapete frumuseţea şi strălucirea dintru început”, îşi aminteşte parohul.

A fost greu, dar a reuşit. Datorită strădaniilor sale, azi, lăcaşul de lemn de la Dorohoi este unul dintre cele mai bine conservate din Moldova. Şi poate spune, mai departe, generaţiilor ce vor veni, povestea sa şi a vechiului târg.

Un reper pe harta turistică a Botoşanilor

Prea importantă pentru spiritualitatea, cultura şi istoria acestor meleaguri, bisericuţa n-are voie să lipsească de pe harta nici unui itinerariu turistic în nordul Moldovei. Aşa că, de va fi să ajungeţi la Botoşani, abateţi-vă şi pe la Dorohoi, să admiraţi această bijuterie miniaturală şlefuită în lemn. “Este un monument istoric pe care suntem datori să-l preţuim cum se cuvine. Îmi amintesc de un turist american, care a venit să o vadă, la un moment dat. A avut nişte trăiri, nişte emoţii, cu totul speciale. Mi-a cerut voie să filmeze cinci minute şi nu ştia ce să facă: se uita uluit, plângea, trecea dintr-un loc în altul, mângâia lemnul cu privirea. Cred că a fost un şoc pentru el, venit dintr-o civilizaţie de sticlă şi beton, cu totul aşezat geometric, să vadă aici o construcţie din lemn cioplit”, spune parohul.