De pe cea mai de sus culme a satului Rediu, biserica de lemn scrutează orizontul ce i se deschide cu generozitate în faţă. Odinioară, pe tăpşanul înalt ce-o ţine pe umeri creştea, povestesc bătrânii, o pădure de stejar. Cu lemn de pe loc au ridicat şi lăcaşul, într-o poieniţă curăţată de trunchiurile bătrâne, ca să aibă un loc liniştit de rugăciune. Astăzi, ca să ajungi să-l admiri de aproape, trebuie să urci pieptiş treptele agăţate de dealul abrupt. „Ţi-s număraţi paşii până la biserică, îmi spunea bunica, care avea 96 de ani când a murit (acum opt ani), şi ţinea minte dealul acesta împădurit“, spune pr. Vasile Focşăneanu, parohul de la Rediu.

Urcuşul nu e anevoios şi merită toată osteneala. Sus, pe coamă, senzaţia e copleştioare. Privirile se lipesc de mozaicul de culori risipite pe coclauri, de la verdele crud până la ruginiul toamnei ce-şi cucereşte, încet, teritoriile. E dimineaţă devreme şi peste tot acest colorit pluteşte ca un duh blând aburul pe care pământul îl respiră. Un şir firav de copaci încinge perimetrul bisericii, amintind de codrul de odinioară. Liniştea începutului de zi e tulburată, în răstimpuri, de câte-un ţipăt ascuţit de pasăre. În rest, nimic nu pare să atingă tihna aceasta de sus, de la înălţime, de parcă de aici, din locul hărăzit ei, bisericuţa ar împrăştia peste sat o pace binecuvântată.

Construită pe locul unui vechi schit

Tradiţia spune că pe locul acestei bisericuţe ar fi fost un aşezământ mănăstiresc. Vechiul lăcaş, construit din lemn de stejar, a ars. Dar cum comunitatea nu putea sta foarte mult fără loc de închinăciune, a ridicat altă biserică, tot pe locul celei vechi, de data aceasta din lemn de brad. „Se presupune că ar fi fost construită undeva la anul 1860, deşi n-am găsit nici un document scris în acest sens. Tot ce ştim provine din ceea ce s-a transmis din generaţie în generaţie“, povesteşte părintele Focşăneanu.

Iniţial, bisericuţa avea doar naos şi altar, era acoperită cu şindrilă, iar la interior pereţii erau blăniţi cu scândură. Ulterior, din cauză că satul s-a mărit şi a devenit neîncăpătoare, i s-a adăugat pronaosul şi pridvorul.

Biserica poartă hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“ şi slujeşte şi astăzi comunităţii ca biserică de parohie. Aici se vor oficia slujbele religioase până când vor fi finalizate lucrările de construcţie la biserica nouă, ce se ridică în imediata apropiere.

În jurul bisericuţei de lemn se află vechiul cimitir al satului. Poate şi de aceea, cei de la Rediu sunt atât de legaţi de această ctitorie. Pentru că aici s-au rugat şi şi-au găsit alinarea bunicii şi părinţii lor, mulţi dintre ei odihnindu-se pentru vecie în ograda însorită de pe Dealul bisericii, aşa cum au botezat sătenii dealul pe care a fost ridicat lăcaşul.

Stilul arhitectural

Biserica de lemn de la Rediu este construită din bârne de brad, încheiate la colţuri în cheotori şi aşezate pe o fundaţie de piatră de râu. Iniţial, a fost acoperită cu draniţă, însă, între timp, aceasta a fost înlocuită cu tablă. Graţia şi zvelteţea construcţiei sunt desăvârşite de turla ce serveşte şi drept clopotniţă.

În decursul existenţei bisericii au avut loc mai multe intervenţii, atât la exterior, cât şi la interior. Astfel, pereţii de bârnă au fost blăniţi cu scândură pe dinăuntru, iar pe exterior a fost bătută draniţă. Şi în cazul fundaţiei s-a intervenit, aceasta fiind întărită cu ciment.

Catapeteasmă şi icoane de sfârşit de secol XIX

Deşi forma şi înfăţişarea de odinioară au suferit multiple transformări, bisericuţa păstrează un interior important din punct de vedere arhitectural. În acest sens se remarcă în mod deosebit sistemul de boltire. „Structura acestor bolţi s-a păstrat intactă. Doar pictura aplicată pe calotele bolţilor este de dată mai recentă“, explică parohul de la Rediu.

Catapeteasma bisericii este cea originală. Deşi nu a beneficiat de nici un fel de restaurare, aceasta se păstrează într-o stare excelentă.

Cele mai vechi icoane păstrate în interior datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, fiind aduse, se pare, imediat după ridicarea bisericii. Tot în inventarul bisericii de lemn de la Rediu se păstrează şi un pomelnic de la începutul secolului trecut.

Bisericuţa ar putea fi transformată în muzeu

Generaţiile ce s-au succedat au încercat, în decursul timpului, să o păstreze în stare bună. Cu toate acestea, biserica necesită astăzi lucrări serioase de consolidare şi restaurare.

Însăşi structura sa pare să fie afectată. „Dimineaţa, când e linişte deplină şi se trag clopotele, se aude cum scârţâie pereţii. Din păcate, cred că este afectată şi structura sa, de asemenea, lemnul trebuie tratat. Intenţia noastră este să o conservăm, să păstrăm această bisericuţă, pe viitor, ca un muzeu al satului. În pridvor am vrea să expunem un război de ţesut, precum şi alte obiecte din universul gospodăriei ţărăneşti, iar interiorul să-l păstrăm neschimbat“, spune părintele paroh.

Astăzi biserica se află pe lista monumentelor istorice din judeţul Neamţ, în categoria celor de tip B.