Cum a devenit fratele Ioan primul ucenic al Cuviosului Irinarh Roset

 

„Nu este bine să te iau cu mine acum, frățioare, ca să nu supărăm pe starețul și pe părinți, și să zică ei că te-am smomit eu. Ci frăția ta să mai stai vreo 15 zile și după aceea să fugi fără știrea lor și apucă drumul spre apus, și vei trece pe lângă Mănăstirile Agapia și Văratec, și vei ajunge în satul Crăcăoani. Atunci să-i rogi pe săteni să-ți arate cărarea prin pădure și ține cărarea, că vei ieși drept la schit și te voi primi; vom viețui împreună și te voi face monah, numai să ai răbdare, ascultare și smerenie.”

După mai multe peregrinări prin locurile sfinte din străinătate, Cuviosul Irinarh Roset, cel care avea să devină întemeietorul Horaiței, a dorit să revadă Mănăstirea Neamțului, mănăstirea sa de metanie, spre închinarea și cercetarea părinților. Și întâlnindu-l pe stareț, care era altul, căci cel care îl călugărise murise, s-a grăbit să ia blagoslovenie. Acesta l-a întrebat cine este și de unde vine. Cuviosul Irinarh i-a răspuns: „Eu sunt de metanie din această mănăstire, călugărit de răposatul stareț, mă numesc Irinarh și am fost tipograf mare în tipografia acestei mănăstiri timp de trei ani. Pe urmă am plecat în pustie, apoi la București și în Sfântul Munte”.

Și i-a spus toate cu de-amănuntul. Ascultându-i povestirea, starețul i-a răspuns: „Dacă sfinția ta ești Irinarh tipograful, ai un amanet aici, la vistierie, căci ți-am văzut numele scris pe cutiuță. Cât ai șezut aici, n-ai avut nevoie să-i cheltuiești, căci ți se dădeau toate de obște. Dar acum, dacă umbli prin străinătate și prin pustii, nu ai nevoie de cheltuială?”.

Iar Cuviosul Irinarh i-a răspuns: „Cu adevărat, cinstite părinte, acum am nevoie, dacă mi s-ar da”. Și ducându-se starețul la vistierie, i-a adus cutiuța cu cele 200 de lire de aur și i le-a dat. Acestea i-au fost de mare ajutor pentru ridicarea primei biserici a obștii nou formate la Mănăstirea Horaița.

„Primește-mă și pe mine, să-ți fiu ucenic și să mă faci monah”

Pe când se pregătea să se întoarcă la chilia sa, un frate, cu numele Ioan, care era primit în mănăstire de un an și îmbrăcase haine negre spre cercare, văzându-l pe Cuviosul Irinarh ‒ om înalt, cu chipul frumos și cuvântăreț ‒, l-a întrebat: „Cinstite Părinte, unde locuiești?”. Iar părintele i-a răspuns că locuiește în muntele Horaița, la un schit pustnicesc, ca la șase ceasuri de Mănăstirea Neamțului, spre apus. Iar el s-a rugat, zicând: „Primește-mă și pe mine, cinstite părinte, și mă ia cu sfinția ta, să-ți fiu ucenic și să mă faci monah”.

Dar părintele i-a răspuns: „Nu este bine să te iau cu mine acum, frățioare, ca să nu supărăm pe starețul și pe părinți, și să zică ei că te-am smomit eu. Ci frăția ta să mai stai vreo 15 zile și după aceea să fugi fără știrea lor și apucă drumul spre apus, și vei trece pe lângă Mănăstirile Agapia și Văratec, și vei ajunge în satul Crăcăoani. Atunci să-i rogi pe săteni să-ți arate cărarea prin pădure și ține cărarea, că vei ieși drept la schit și te voi primi; vom viețui împreună și te voi face monah, numai să ai răbdare, ascultare și smerenie”.

Și a făcut ucenicul precum l-a povățuit părintele, și venind, viețuiau împreună.

De la același autor

Ultimele din categorie