Părintele Grigorie Capsaliotul († 1839)

Pateric

Părintele Grigorie Capsaliotul († 1839)

    • Părintele Grigorie Capsaliotul († 1839)
      Foto: pr. Silviu Cluci

      Foto: pr. Silviu Cluci

Părintele Grigorie a vieţuit la Capsala şi a fost duhovnicul Părintelui Arsenie († 1846).

Părintele Grigorie, bulgar de origine, la vârsta de numai 15 ani a părăsit lumea şi L-a urmat pe Hristos. Mergând în Sfântul Munte, nu a mai ieşit de aici vreme de mai bine de 60 de ani. Timp de 50 de ani a fost Duhovnic şi se spune că luase de la Dumnezeu atâta har, încât la Spovedanie nu întreba despre păcate, ci, pe toate ştiindu-le mai dinainte, le explica el însuşi şi-i călăuzea pe toţi către lacrimile pocăinţei. Cunoştea ce fel de tratament duhovnicesc să rânduiască şi cât poate să ducă fiecare. Patriarhi şi Episcopi veneau să-i ceară povaţa, dezlegându-le şi nedumeririle legate de canoanele bisericeşti.

Era îngăduitor cu cei care păcătuiseră mult, aducându-i pe toţi la pocăinţă. Oameni din diferite ţări, obosiţi de greutatea păcatelor, veneau lângă el şi aflau odihnă. Duhovnicul Grigorie cunoştea multe limbi şi se spune că şi-a prevăzut sfârşitul.

La 3 ani de zile după adormire, conform rânduielii athonite, i-au fost dezgropate osemintele care erau galbene ca ceara.

Părintele Grigorie a vieţuit la Capsala şi a fost duhovnicul Părintelui Arsenie († 1846).

(Antonie Ieromonahul, File de Pateric din Împărăția monahilor  Sfântul Munte Athos. Cuvioși Părinți athoniţi ai veacului al XIX-lea, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Christiana şi Sfânta Mănăstire Nera, Bucureşti, 2000, p. 46)