Sfânta Mare Muceniță Fevronia ‒ drumul spre sfințenie

Documentar

Sfânta Mare Muceniță Fevronia ‒ drumul spre sfințenie

    • Sfânta Mare Muceniță Fevronia ‒ drumul spre sfințenie
      Sfânta Mare Muceniță Fevronia ‒ drumul spre sfințenie

      Sfânta Mare Muceniță Fevronia ‒ drumul spre sfințenie

Primind moarte martirică în vremea împăratului Dioclețian, Sfânta Fevronia a făcut multe minuni după moartea ei, arătându-se maicilor la rugăciunea de noapte și în ziua prăznuirii sale.

Fiica unui senator roman, Sfânta Fevronia a ales calea monahală pe când avea 20 de ani, intrând în mănăstirea din apropierea orașului Nisibi, din Mesopotamia de Sus. Și ajungând acolo guvernatorul Selin al împăratului Dioclețian, a luat-o doar pe Sfânta Fevronia la judecată și i-a propus să slujească idolilor și să se căsătorească cu nepotul lui. Cum sfânta a refuzat, a fost supusă unui lung chin: a fost biciută, i-au spart dinții, i-au tăiat sânii și apoi mâinile și picioarele.

Primind moartea martirică, trupul ei a fost dus la mănăstire. Iar după moartea ei, guvernatorul a fost posedat și s-a izbit cu capul de un stâlp de marmură, pierzându-și viața. Nepotul lui, în schimb, a primit Sfântul Botez și s-a călugărit. Sfânta Fevronia a continuat, astfel, să facă minuni după trecerea ei la cele veșnice, arătându-se maicilor la rugăciunea de noapte și în ziua prăznuirii sale, fără a putea fi atinsă.