Viețuind în Nicomidia, pe când împărățea Maximilian, Sfântul Evlampie a râs de porunca împăratului de a fi uciși creștinii, privind-o ca pe o nebunie aruncată asupra celor nevinovați. Prins de ostașii împăratului și adus la judecată, tânărul a refuzat să se închine idolilor, așa că a fost bătut cu vine, spânzurat pe lemn, ars pe un pat de fier, dar el din toate ieșea sănătos, căci puterea Domnului era cu el.

Prefăcându-se apoi că dorește să se închine zeilor, a fost dus în capiște și, poruncindu-i idolului să se sfărâme, în numele Domnului, le-a distrus templul închinătorilor la idoli. Torturat și mai tare, de această dată împreună cu sora lui, care venise să îl îmbărbăteze, a adus la credință peste 200 de oameni, care au murit apoi uciși de sabie, așa cum a sfârșit și Sfântul Evlampie, întrucât în nici un alt chip nu reușise împăratul să îl rănească. Iar sora lui, Evlampia, a trecut la Domnul înainte ca ostașii să apuce să îi taie capul.