Arhimandritul Benedict Ghiuş, de la Mănăstirea Cernica (1904–1990)

Fericitul şi blândul Arhimandrit Benedict s-a născut în comuna Domneşti (Vrancea), în anul 1904. Fiind ales de Dumnezeu pentru viaţa duhovnicească, face Seminarul Teologic, apoi Facultatea de Teologie la Cernăuţi şi îşi termină doctoratul în Franţa.

În anul 1934 este tuns în monahism la Mănăstirea „Noul Neamţ” (Basarabia), unde mai târziu avea să fie propus episcop de Bălţi. Dar el, renunţând, este hirotonit preot şi ajunge slujitor şi duhovnic la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, devenind un mare povăţuitor, mai ales pentru studenţi şi intelectuali. Având suflet râvnitor pentru Hristos, a practicat rugăciunea inimii şi a îndemnat pe mulţi la o trăire înaltă duhovnicească.

Între anii 1949–1954 a fost profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ, crescând duhovniceşte mulţi călugări şi preoţi. Între anii 1954–1958, a fost închis pentru Hristos de atei din motive religioase, împreună cu cei mai buni preoţi, profesori şi călugări din ţară, răbdând toate cu multă bărbăţie.

Din anul 1958 până în anul 1978 este din nou preot slujitor şi duhovnic la Catedrala Patriarhală, de unde apoi se retrage în obştea Mănăstirii Cernica. Aici îşi continuă mai departe viaţa sa duhovnicească de taină, în rugăciune, în liturghie şi în adânc de smerenie. Tot aici lucrează mai mulţi ani la diortosirea celor patru volume de Proloage, tipărite la Mănăstirea Neamţ în anii 1854–1856, care, peste câţiva ani, aveau să vadă lumina tiparului.

Ajuns la vârsta de 86 de ani şi fiind bolnav, îşi dă sufletul în mâinile lui Hristos în acelaşi adânc de smerenie, împăcat cu sine, cu toţi oamenii şi cu Însuşi Dumnezeu, Căruia I-a slujit cu atâta bucurie, dăruire şi blândeţe.

Doamne, numără în ceata drepţilor Tăi pe fericitul robul Tău, Arhimandritul Benedict!

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 716-717)