Un alt important strămoș este și Noe care era drept. Profeții Îl numesc pe Hristos drept. Noe cu arca a salvat neamul omenesc de potop, în timp ce Hristos l-a mântuit pe om prin arca Bisericii. Prin urmare, arca este preînchipuire a Bisericii și Noe, preînchipuire a lui Hristos. Hristos de-a lungul secolelor S-a născut fiind preînchipuit, dar fiind de față și în adevăr.

Mai târziu îl întâlnim pe Avraam, care este prăznuit în mod special astăzi. Avraam este părintele iudeilor, din coapsele lui a ieșit Hristos. Avraam este și el preînchipuire a lui Hristos. Când cineva moare spunem să-l odihnească Dumnezeu în sânurile lui Avraam, Isaac și Iacov, fiindcă sunt sânurile lui Hristos Însuși. Hristos este, așadar, viu și adevărat acolo unde este Avraam.

Avraam a prorocit despre Hristos și mai ales L-a legat pe Hristos de persoana lui și de toți ceilalți profeți. Avraam nu s-a mântuit prin lege. Deși era închinător la idoli, a crezut și credința lui l-a făcut părinte al nostru al tuturor, cum spune Apostolul Pavel către Romani[1]. Dar și Hristos este Tatăl nostru. Sfânta Scriptură spune să nu fie nimeni numit părinte, fiindcă numai un singur Părinte este, Dumnezeu[2], un singur pântece îi naște pe credincioși. Cu toate acestea îl numim pe Avraam părinte, fiindcă în acesta a trăit Însuși Hristos. Dar să nu lungim mai mult cuvântul în legătură cu preînchipuirile.

La Avraam întâlnim ceva și mai important. Ca să reușească să Îl pogoare pe Hristos la neamul omenesc, astfel încât să fie pregătite inimile noastre și să vrea să-l facă al lor, a fost nevoie să facă jertfe neînchipuite și nemăsurate. Dumnezeu i-a cerut să iasă din neamul său, din seminția lui, să-și părăsească mama, pe tatăl lui, cunoscuții lui și să se ducă în țară străină, în Pământul Făgăduinței.

S-a dus în țară străină, lăsând toate, ca și Hristos, Care a lăsat Cerurile fără să Se despartă niciodată de Tatăl Său. A lăsat tronul ceresc și a venit în adâncul păcatului nostru, al desfrânării noastre, al idolatriei noastre. S-a amestecat cu noi păcătoșii. Avraam, prin faptul de a-și fi părăsit țara, a devenit de asemenea preînchipuire a vieții afierosite, a vieții monahale, și în general a viețuirii creștine.

Maica Domnului a fost numită Mamă. Profetul în Psalmul 44, care se numește al Născătoarei de Dumnezeu, zice Preasfintei: „Lasă poporul tău, neamul tău, părinții tăi, ca să te afierosești lui Hristos și poporului celui nou. În locul părinților tăi îți vom da fii noi și fiice”[3]. Într-adevăr, noi toți am devenit fii ai Preasfintei, fiindcă ea s-a lipsit și a părăsit toate. Același lucru face și credinciosul care vrea să se sfințească, trebuie să părăsească inima lui, mintea lui, familia lui, toate.  

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Cuvinte praznicale mistagogice, Indiktos, Athena, 2014)

[3] Cf. Ps. 44, 11, 17.