Parafrazând o expresie foarte cunoscută, putem spune: „Arată-mi ce citeşti, şi eu îţi voi spune cine eşti”. Lectura este cel mai puternic instrument care se foloseşte la formarea interesului şi a gusturilor unui copil. Literatura artistică îl familiarizează cu psihologia, cu viaţa şi caracterul oamenilor, îl ajută să se descurce în viaţă.

Necesitatea lecturii şi a cunoaşterii operelor artistice pentru viitorii preoţi era subliniată încă de către renumitul teolog Mitropolitul Antonie (Hrapoviţki) în lucrarea sa Teologia pastorală.

O revistă care se edita încă înainte de revoluţie, „Lectura folositoare pentru suflet”, menţiona că este foarte bine ca la lecţiile de religie să se folosească cât mai multă literatură artistică: acest lucru ar putea să facă lecţia mult mai interesantă, să facă poruncile morale şi bazele credinţei creştine mult mai clare, iar trăirile personale religioase să fie conştientizate. (...)

Copiii trebuie obişnuiţi cu lectura atentă şi expresivă. Acest obicei se dobândeşte în momentul când copiii ascultă cum părinţii sau bunicii le citesc poveşti sau povestiri scurte.

(Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2006, pp. 129-130)