Cum să ne păstram credința vie în momentele dificile în care nimeni nu ne poate veni în ajutor?

Reflecții

Cum să ne păstram credința vie în momentele dificile în care nimeni nu ne poate veni în ajutor?

    • Cum să ne păstram credința vie în momentele dificile în care nimeni nu ne poate veni în ajutor?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Să aveți mult curaj și credință în Domnul! El va vedea statornicia voastră! Și chiar dacă El hotărăște că momentul darului tămăduirii trupești nu a sosit încă, vă va oferi pacea sufletească, poate o mare bucurie și lumină lăuntrică.

Să nu îl părăsim pe Hristos!

Există multe situații care par a fi de nerezolvat omenește și în care ne simțim foarte singuri deoarece avem impresia că nimeni nu ne înțelege. Cel mai important este să ne punem în fața singurului Dumnezeu, adică în fața lui Hristos, care este Dumnezeu Întrupat. Lui nu îi este rușine cu noi și nu încetează niciodată sa ne dăruiască iubirea Sa. Dar, așa cum este Om este și Dumnezeu, iar Dumnezeu este adeseori Tainic, iar voia Sa este de cele mai multe ori de neînțeles, atitudinea Sa este uneori paradoxală. Pentru noi, credincioșii, important este să nu lăsăm nimic să ne despartă de Hristos. Nici îndoiala, nici descurajarea, nici deznădejdea.

Încercările și drumul spre credință

Într-adevăr, pesemne că ne întâlnim cu acest drum chiar prin intermediul încercării prin care trecem. Acesta este momentul pe care El îl așteaptă pentru a ne face părtași iubirii Sale. O boală gravă este, de cele mai multe ori, un drum duhovnicesc pentru persoana care trăiește în credință. Dar acest drum noi îl parcurgem mai ales în rugăciune, încredințându-I Domnului Iisus Hristos toate grijile noastre .

Rugăciunea și Sfintele Taine

Prima se referă la rugăciunea foarte personală, chiar izolată, iar cea de-a doua face referire la rugăciunea obștească, la Liturghia Euharistică, la Sfântul Maslu, aceste Taine în care Biserica ni se arată ca o frăție spirituală ce mijlocește împreună cu noi, pentru noi și pentru lume. Spovedania nu trebuie nici ea uitată. Deseori, păcatele nespovedite si neiertate –ale noastre sau chiar ale familiei noastre – dau naștere la boli sufletești și trupești. Așadar, mărturisirea păcatelor este o rugăciune și o Taină. Să veniți des la biserică pentru a participa la Sfintele Taine. Acasă, să spuneți rugăciunile pentru cei bolnavi care se află în cărțile de rugăciuni. Puteți, de asemenea, singuri, în cămara voastră, să citiți psalmii, implicându-vă în această lectură cu toată simțirea voastră.

Păzirea Poruncilor

Un alt lucru care ne ține uniți cu Hristos – chiar în mijlocul unei boli sau a oricărei alte încercări – este păzirea poruncilor. În ispită, putem sa punem la încercare capacitatea noastră de a ne iubi aproapele, de a face bine oamenilor ce ne înconjoară, de a le arăta răbdare și dragoste, de a cultiva smerenia cea bine-primită de Dumnezu. Să recitim Fericirile și să vedem dacă viețile noastre sunt bine-plăcute lui Dumnezeu; să vedem dacă facem voia lui Hristos în viaţa pe care El ne-o dăruiește; să nu luăm niciodată încercarea, mai ales boala, drept scuză pentru a nu îndeplini voia lui Dumnezeu, pentru că tocmai aceasta așteaptă Domnul de la robii Săi: ca ei sa Îi rămână credincioși chiar și în vremuri de încercare, precum a fost și prefericitul Iov, care este un exemplu pentru noi toți.

Păstrarea credinței

Dar, mai cu seamă, păstrați-vă credința vie! Cu adevărat, pierderea credinței sau împuținarea ei reprezintă un necaz mult mai mare decât orice boală trupească. O boală trupească poate duce la moartea trupească, iar aceasta din urmă poate  însemna trecerea la viața veșnică. Dar absența credinței, slăbirea, denaturarea sau împuținarea ei constituie o boală cumplită a sufletului și conduce la moartea spirituală, care înseamnă îndepărtarea de durată, poate nedefinită, de Domnul și de viețuirea întru El. Să ne înfricoșăm de pierderea credinței, căci aceasta înseamnă a ne pierde viața, poate pentru totdeauna.

Să aveți mult curaj și credință în Domnul! El va vedea statornicia voastră! Și chiar dacă El hotărăște că momentul darului tămăduirii trupești nu a sosit încă, vă va oferi pacea sufletească, poate o mare bucurie și lumină lăuntrică. Veți radia pretutindeni!

Traducere și adaptare: