Cuviosul Arhimandrit Gheorghe, mare stareţ al Mănăstirii Cernica (1730-1806)

Cuviosul stareţ Gheorghe s-a născut în Săliştea Sibiului, în anul 1730, din părinţi binecredincioşi. Dorind să slujească lui Hristos din tinereţile sale, îşi caută adăpost sufletului său în mănăstirile Transilvaniei. Dar neputând răbda persecuţiile religioase care sileau poporul la uniaţie, tânărul Gheorghe a trecut Carpaţii în Ţara Românească.

În drum spre Muntele Athos, devine temporar ucenic al unui arhiereu grec care locuia în Bucureşti. După ce este făcut rasofor şi diacon, pornesc împreună spre Constantinopol şi Sfântul Munte, pe la jumătatea secolului XVIII. Murind acolo dascălul său, ierodiaconul Gheorghe devine ucenic al stareţului Paisie în Schitul „Sfântul Ilie” din Athos. În anul 1752, Cuviosul Paisie îl călugăreşte, iar în anul 1754 îl hirotoneşte preot pentru obştea sa. În acest schit s-a nevoit ieroschimonahul Gheorghe timp de zece ani. În anul 1763 se strămută în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, împreună cu stareţul Paisie şi cei 64 de ucenici ai săi.

La Dragomirna, Cuviosul Gheorghe petrece încă doisprezece ani ca preot, duhovnic şi econom peste cei 350 de călugări şi fraţi. Apoi se strămută la Mănăstirea Secu, în anul 1775, împreună cu 200 de călugări. Aici trăieşte numai doi ani pe lângă Cuviosul Paisie şi se duce din nou la Schitul „Sfântul Ilie” din Athos.

În primăvara anului 1781 vine în Moldova să-şi vadă stareţul şi fraţii din Mănăstirea Neamţ. La reîntoarcere, însă, este numit de Mitropolitul Grigorie al Ungrovlahiei egumen al Schitului Cernica, rămas de mulţi ani în părăsire. Timp de patru ani organizează bine schitul şi adună 54 de ucenici în jurul său. Apoi, îmbolnăvindu-se, lasă aşezământ scris, „diată”, ucenicilor săi, cum să-şi petreacă mai departe viaţa în Cernica. Aşezământul său are o mare importanţă duhovnicească. În acelaşi an, stareţul Gheorghe s-a făcut iarăşi sănătos şi a mai trăit încă 22 de ani.

Înmulţindu-se fraţii în jurul său, mitropolitul Grigorie i-a dat sub conducerea sa, din anul 1793, şi Mănăstirea Căldăruşani. Ca stareţ al celor două mănăstiri, Cernica şi Căldăruşani, Cuviosul Gheorghe a împărţit soborul în două părţi, punând în fiecare mănăstire câte un egumen destoinic. A rânduit la biserică pravilă zilnică, spovedanie deasă, ascultare şi masă de obşte, după tradiţia Athosului şi potrivit aşezământului său.

La 3 decembrie 1806, marele stareţ Gheorghe se mută la veşnica odihnă, plâns de numeroşii săi ucenici din ambele mănăstiri. Pentru înţelepciunea cu care a condus şi organizat, timp de 25 de ani, cele două mari obşti călugăreşti cu aproape 200 de monahi, stareţul Gheorghe este considerat un mare părinte duhovnicesc şi înnoitor al monahismului românesc, iar pentru viaţa sa aleasă este numărat în rândul cuvioşilor români.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 320-321)