Cuviosul Pahomie Pustnicul, de la Schitul Peştera Ialomicioarei (secolul XIX)

Cuviosul Pahomie a fost un sihastru mare şi renumit în partea locului. După tradiţie, era din Ţara Făgăraşului. Deci, iubind pe Hristos, a intrat în Schitul Peştera Ialomicioarei, prin anii 1815-1820. După călugărie, s-a nevoit în schit încă puţină vreme. Apoi, luând binecuvântare de la vestitul egumen al Ialomicioarei, ieroschimonahul Gherasim Popescu, s-a retras mai sus de schit, în Muntele Bătrâna. Acolo şi-a făcut o colibă din lemn şi pământ şi s-a nevoit singur în aspră petrecere, până la obştescul sfârşit. Toată săptămâna se ostenea pe munte în post şi rugăciune, iar Duminica venea la schit, asculta slujba, îşi mărturisea gândurile la stareţul său, primea Trupul şi Sângele lui Hristos şi urca din nou pe munte. La chilie se hrănea numai cu urzici, cu cartofi şi pesmeţi.

Pentru multa lui osteneală, schimonahul Pahomie primise de la Dumnezeu darul înaintevederii şi al vindecării bolilor, ajungând renumit prin satele din jur. Însă nu primea pe nimeni la chilia sa, nici daruri de la oameni nu lua. Primea numai rugăciunile celor bolnavi, şi, cum se ruga pentru cineva, îndată i se împlinea cererea.

Ajungând la bătrâneţe şi îmbolnăvindu-se, i s-a vestit de sus ziua şi ceasul morţii. Deci, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere stareţului aceastuia ca să-i aducă Preacuratele Taine. Noaptea, ieroschimonahul Gherasim, egumenul Peşterii, a auzit un glas: „Du-te la munte şi împărtăşeşte pe Pahomie!”.

A doua zi a urcat muntele la chilia Cuviosului Pahomie, l-a împărtăşit şi îndată a răposat. Deci, prohodindu-l, l-a îngropat acolo şi s-a întors la schit, lăudând pe Dumnezeu.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 396)