Dacă au dragoste și pace, creștinii se pot mântui
De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare și smerenia, care spală păcatele. Apoi este trăirea noastră în dragoste creștinească. Căci spune Mântuitorul: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii mei, dacă veți avea dragoste între voi” (Ioan 13, 35).
Altădată iarăși a zis bătrânul:
– Toate patimile și ispitele călugărilor se nasc din două pricini: din neascultare și din lenevire la rugăciune, la metanii și post. Din cauza acestor două păcate cădem ușor în toate ispitele și patimile omorâtoare de suflet și ne pierdem mântuirea.
– Cum putem scăpa de aceste două grele păcate, l-a întrebat ucenicul? Iar părintele Paisie i-a răspuns:
– Neascultarea și lenevirea la rugăciune, ca și toate celelalte patimi, se vindecă prin mărturisire curată la duhovnic, prin canon și prin săvârșirea faptelor bune în locul păcatelor care ne stăpânesc!
Altădată iarăși zicea bătrânul ucenicilor săi:
– De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare și smerenia, care spală păcatele. Apoi este trăirea noastră în dragoste creștinească. Căci spune Mântuitorul: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii mei, dacă veți avea dragoste între voi” (Ioan 13, 35).
În altă zi iarăși zicea ucenicilor la chilie:
– Atât călugării, cât și mirenii, dacă au pace între ei, adică pacea inimii și a conștiinței, și dacă au dragoste, se pot mântui.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, 1993, pp. 109-110)
Maica Domnului – modelul nostru de smerenie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro