După vârsta de un an, copilul începe să iasă în lume, să asimileze roluri sociale noi. Dacă vorbirea lui se dezvoltă slab, trebuie ca mama să se gândească: poate că ea vorbeşte prea mult şi nu-i pune copilului întrebări, nu-l lasă să spună ce are pe suflet? Sau, dimpotrivă, poate vorbeşte cu el numai în scopuri utilitare, iar în rest preferă să tacă?

Este important şi ca el să înceapă să comunice cu alţii copii şi este indispensabil ca asta să nu decurgă după modelul atât de des întâlnit: mamele fumează pe băncuţă, iar copiii se bat pe lopăţele în nisip. Nu: comunicarea dintre copiii mici trebuie să aibă loc cu participarea activă a adulţilor.

De ce copiii în ziua de astăzi nu se mai joacă? Deoarece copilul mic nu poate să se joace singur, iar adulţii au încetat să se mai ocupe de copii, în sensul acesta. Renunţând la organizarea comunicării copiilor, părinţii le răpesc acestora posibilitatea de a străbate la timp etapele indispensabile ale dezvoltării psihologice. 

Copiii care nu au căpătat experienţa jocurilor pe roluri au concepţii simplificate despre relaţiile sociale. Din cauza absenţei acestei experienţe apare apoi incapacitatea de a avea relaţii normale în şcoală. Dezvoltarea psihologică a acestor copii este deformată, adeseori în mod ireversibil. (Psiholog Irina Karpenko)

(Educarea copilului: sfaturi ale duhovnicilor și psihologilor ortodocși, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, București, Editura Sophia, 2013, pp. 124-125)