Există o serie de idei contradictorii despre fericire. Unii cred că aceasta este o sumă de bunuri materiale, un fel de pachet cu bunăstare socială care face viața unei persoane mai confortabilă și mai lipsită de griji. Această idee a fericirii este primitivă și super-simplificată.

Fericirea este imaterială - este o stare a sufletului. Desigur, oamenii înțeleg fericirea în moduri diferite. Unii o găsesc în familiile lor, alții merg la mănăstire și-și dedică întreaga lor viață lui Dumnezeu; pentru un călugăr, aceasta este fericirea. Unii nu au familie, dar își găsesc fericirea muncind pentru binele oamenilor, pentru că această muncă le aduce bucurie atât lor, cât și altora. Alții pot să nu aibă nimic, dar cu toate acestea să fie fericiți. Altul poate fi fericit fiindcă vremea de afară este frumoasă sau nu suferă de nicio boală în acel moment. Acestea toate sunt exemple de tipuri diferite de oameni. La polul opus, o persoană poate avea totul: sănătate, bunăstare materială, fericire, o familie frumoasă. Nu trebuie decât să trăiască și să se bucure, dar cu toate acestea el este nefericit și nu se simte împlinit cu aceste lucruri.

Așadar, fericirea nu depinde de condițiile materiale ale vieții – ea se află înăuntrul omului, în sufletul său: „Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut... căci, iată, Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17, 20-21). Aceasta, așa cum am zis, este o stare a sufletului: capacitatea de a aprecia tot ceea ce ne-a fost dat și să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru asta. Fiecare zi poate fi un prilej de fericire. Trebuie doar să fim capabili să o vedem.

Odată, un preot l-a vizitat pe un bătrân îmbunătățit, căruia i-a povestit necazurile și problemele pe care le avea. După ce l-a ascultat, bătrânul i-a zis: „Bucură-te!”. „Pentru ce să mă bucur?”, se gândea preotul. Dar, bătrânul a continuat: „Bucură-te că te-ai născut, bucură-te că ai fost botezat, bucură-te că aparții Ortodoxiei, bucură-te că trăiești”. Pot să fie cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi” (1 Tesaloniceni 5, 16-18), rețeta pentru fericire? Aceasta rețetă este capacitatea de a fi plin de bucurie, de a fi mereu cu Dumnezeu și de a-I fi recunoscător pentru tot ceea ce ne dăruiește.

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că „dacă ceva bun se întâmplă, binecuvântați pe Dumnezeu și va rămâne bun. Dacă ceva rău se întâmplă, binecuvântați pe Dumnezeu și răul va înceta. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Vorbind despre fericire în general și despre fericirea familială în particular, este imposibil să nu atingem și subiectul dragostei, deoarece dragostea și fericirea sunt ca două surori; aceste concepte sunt strâns legate una de cealaltă. Un înțelept zicea odată: „Fericirea nu înseamnă să fii tu însuți fericit, ci să-i faci pe ceilalți oameni fericiți.” Această idee poate fi dezvoltată mai departe: „Cine face pe ceilalți oameni fericiți, devine el însuși fericit.” La urma urmelor, posibilitatea de a iubi, de a oferi celorlalți fericire reprezintă manifestarea chipului lui Dumnezeu în noi. În acest mod devenim asemenea Lui. Dumnezeu a creat pe om și întreaga lume tocmai din dragoste. El revarsă dragostea și grija Sa pentru oameni pentru că El Însuși este dragoste.

Singura persoană care este cu adevărat fericită este acea persoană care știe să iubească și să ofere dragoste și fericire altora. Așadar, fericirea noastră depinde direct de relația noastră cu realitatea; de modul în care ne construim viețile, relațiile cu ceilalți și apreciem tot ceea ce Dumnezeu ne dăruiește.