În timpul cât Dosoftei era egumen, a intrat în monahism cel ce avea să devină Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău. Acesta era din satul răzeșesc din apropiere, Mastacăn, sat ce aparține astăzi comunei Borlești.

Deși necunoscut multora dintre cei care-i cinstesc pe sfinți, Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău a avut o viață aleasă și trăită în sfințenie, dobândind cununa vieții veșnice și podoaba cea netrecătoare a biruinței duhovnicești. Credincioșii locurilor apropiate au păstrat respectul și evlavia pentru acest vas ales și-i poartă numele din tată-n fiu.

„...mult s-a luptat împotriva vrăjmașilor celor nevăzuți și desăvârșit i-a biruit”

În Patericul Sfinților din Moldova, citim la fila 14 despre Chiriac, Sfântul de la Tazlău: „Asemenea tot în această vreme, în anii 1660 s-a nevoit sihăstrește și un alt prea cuvios părinte Chiriac de la Mănăstirea Tazlău, care tare mult s-a luptat împotriva vrăjmașilor celor nevăzuți și desăvârșit i-a biruit și se prăznuiește în decembrie, 31 de zile”.

La sfârșitul volumului Viața Sfinților din luna decembrie, ediția Mănăstirii Neamț, tradusă din limba rusă în 1711, putem citi: „Mulți sfinți se fac și în Rusia până astăzi. Dar încă și din români mulți sunt, ale căror viață și trai le-am văzut, dar n-au fost căutați, fără numai Daniil de la Voroneț și Rafail de la Agapia, căruia i-am sărutat și sfintele moaște. Am apucat în zilele noastre părinți înalți întru bunătate și în petrecere și plecați în smerenie adâncă: pe Părintele Chiriac de la Bisericani, gol petrecând și sihăstrind în munte 60 de ani și pe Chiriac din Tazlău, Epifanie de Voroneț, Partenie de Agapia. Încă și pe Ioan de Râșca, arhiepiscopul acela sfânt și minunat, pe Inochentie de Probota și pe Eustație”.

„Toată viața sa nu a hrănit trupul decât cu rădăcini, fructe și apă”

Sfântul Cuvios Chiriac din Tazlău a viețuit în măgura din fața mănăstirii, rămânând în comuniune permanentă cu harul divin sălășluit în sufletul său la Sfântul Botez și atât a fost de curat, încât a ajuns la starea bărbatului desăvârșit. Viața aceasta nu și-o alege la o vârstă înaintată, după ce ar fi aflat sau gustat dulcețile acestei vieți trecătoare, ci o îmbrățișează din frageda tinerețe, ca un nebun pentru Hristos.

Rugăciunea din chilie i-a fost ocupația dintotdeauna. Prin ea a vorbit cu Dumnezeu și prin ea a câștigat darurile cerute de la Domnul, îndeosebi darul izgonirii duhurilor rele. Prin rugăciunea din chilia însingurată în codru, Sfântul Cuvios Chiriac a smuls spinii patimilor trupului, a îndepărtat întristarea, având în față lumina taborică. N-a cunoscut descurajarea în lupta cu ispitele și cu duhurile rele și a aflat înțelegerea înaltă, bucuria, înfrânarea ‒ virtute aleasă a acestui părinte cuvios ‒, căci tradiția locală vorbește de mai bine de trei veacuri că toată viața sa, care s-a prelungit până la 60 de ani, nu a hrănit trupul decât cu rădăcini, fructe și apă.

Ceata aleasă a sihaștrilor de la Tazlău

Dacă și-a înfrânat lăcomia pântecelui, dacă nu a cunoscut iubirea de arginți, dacă desfrânarea n-a găsit lăcaș în trupul său slăbănogit de post, dacă iubirea a copleșit mânia, dacă bucuria Învierii lui Hristos a șters întristarea din viața sa, dacă rugăciunea și privegherea de zi și de noapte au biruit lenea, apoi slava cea deșartă, mândria și podoaba trupului n-au aflat sălaș în viața Cuviosului Chiriac de la Tazlău, căci și aici tradiția locală îi reține simplitatea și modestia în îmbrăcăminte.

În Măgura Tazlăului străjuiesc și astăzi peșteri boltite, ruinate de vreme, zidite în pământ, din piatră. Sunt peșterile marilor sihaștri: Onofrei, Serafim, Iov, Agaton, Silvestru, Pavel și Chiriac. Acestea ne mărturisesc nu doar faptul că acolo au trăit smeriți și cuvioși sihaștri, care s-au rugat zi și noapte pentru lumea întreagă, dar au menținut vie evlavia, au întărit credința și au fost ca niște stâlpi ai Bisericii lui Hristos. În jurul acestor chilii vor fi fost mici locuințe de lemn, modeste ca sufletele lor, cărora vremea le-a măcinat și urmele, în afară de cele de piatră.

Sfântul Cuvios Chiriac, frumusețea spirituală a monahilor și călăuza postitorilor

A rămas pădurea, iar ceea ce a străbătut veacurile este amintirea vie că acolo au trăit schimnicul Chiriac cu ceata cea aleasă a sihaștrilor, care, în vreme de tulburare în sânul neamului, au ținut aprinsă scânteia credinței și au impresionat prin viața lor deosebită.

Locul de odihnă al Sfântului Cuvios Chiriac este în pridvorul bisericii Mănăstirii Tazlău, în partea stângă, la intrare. Acest sfânt rămâne mândria ținutului și podoaba Mănăstirii Tazlău, frumusețea spirituală a monahilor și călăuza postitorilor.