Duminica Sfântului Ioan Scărarul, la Catedrala Mitropolitană din Iași
În cea de-a IV-a Duminică din Postul Sfintelor Paști, numită de Biserica noastră și Duminica Sfântului Ioan Scărarul, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Mitropolitană din Iași.
Ieșenii și credincioșii care au venit de la primele ore ale zilei la Catedrala Mitropolitană din Iași au luat parte astăzi la dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, specifică duminicilor Postului Mare. Slujba a fost oficiată de PS Nichifor Botoșăneanul, alături de un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură în care a explicat ce putem învăța din cartea Sfântului Ioan Scărarul:
Sfântul Ioan Scărarul a fost cel care a avut curajul, așa cum trebuie să avem fiecare dintre noi, de a pune punct unei asemenea viețuiri și de a trăi atent. Iar cartea lui este o învățătură despre cum să trăim atent. Atenți la cuvintele noastre, atenți de cum am putea răni pe celălalt, de cum am putea rătăci în această viață chiar cu îndreptățiri, care pot părea verosimile, până la un punct. Întrucât cartea lui este un îndreptar, vă îndemn, mai ales astăzi, pe toți creștinii să o citiți. Este o carte scrisă simplu, dar cu multă adâncime și înțelepciune. E o carte în care suntem chemați să ne luăm în serios. De aceea cuvântul lui, până în zilele noastre, uimește, pentru că este scrisă, nu numai cu talent, dar și traducerea părintelui nostru, Dumitru Stăniloae, păstrează și acest simț al umorului, atât de frumos, reieșind din această carte. Așadar, nu este scrisă doar cu talent, ci ea se vrea un îndreptar de viață, un instrument care să-i fie la îndemână fiecăruia pentru a reveni în noi înșine trăitori, precum el a fost.
Conform tradiției Bisericii, după Vohodul Mare, diaconul Ilie Maftei a dat citire Mărturisirii solemne publice rostite la hirotonie, iar după înconjurarea Sfintei Mese de trei ori, Preasfințitul Nichifor l-a hirotonit întru preot. După o perioadă de pregătire, noul preot va fi prezentat comunității Parohiei Bozieni din Protopopiatul Săveni.
Scara Sfântului Ioan, urcuș spre Cer, spre Domnul Hristos
Cea de-a patra Duminică din Sfântul şi Marele Post al Paştilor mai este numită şi Duminica Sfântului Ioan Scărarul, autorul cărții „Scara virtuților”, de la care își trage și numele. În paginile acesteia, viața duhovnicească este prezentată sub forma unei scări cu 30 de trepte care ne arată cum, prin dobândirea virtuților, putem urca până la întâlnirea cu Hristos Cel Răstignit și Înviat. Pomenirea Sfântului Ioan Scărarul astăzi nu se face pentru că ar fi fost de curând ziua trecerii lui la cele veșnice. El este pomenit în această zi ca fiind „scară” sau întărire a celor care înaintează duhovniceşte pe cărarea spre Înviere. Autor al renumitei cărți Scara, Sfântul Ioan a prezentat viața duhovnicească sub forma unei scări cu 30 de trepte, fiecare treaptă corespunzând unei anumite virtuți. Numărul treptelor este unul simbolic, dar are şi un adânc înţeles duhovnicesc, reprezentând vârsta la care Hristos S-a revelat în deplina Sa maturitate.