Ecologizarea mediului înconjurător prin „ecologizarea” noastră duhovnicească
„Ecologizarea” trebuie să înceapă, deci, de la om, cu omul; el mai întâi e necesar să-și „salubrizeze” existența prin spovedanie, cu o „igienă” morală a vieții sale imunde, prin „conformarea cu prevederile poruncilor dumnezeiești în vigoare”, cu „colectarea selectivă” a răutăților personale și aruncarea lor în „tomberoanele” neființei. Răul la rău și binele la bine, cu o curățenie a gândurilor, a minții, a cuvintelor, a faptelor sale, cu osebirea virtuților de toate necurățiile vieții personale.
Stăpânul, Care le-a făcut pe toate „bune foarte”, l-a pus pe omul pe care l-a creat să fie preot al creației. Așadar, i-a dat ca sarcină să țină curată lumea ca premisă a existenței sale întru sfințenie și să mențină zidirea în rațiunile ei creaturale, prezervând toată ordinea și frumusețea sa primordială. Aceste „directive” sunt principiile călăuzitoare pentru buna rânduială a vieții pe Pământ, în general, dar și în chestiunea ecologistă, în particular.
Una dintre menirile terestre este și aceasta de factură ECO, care se împlinește doar prin conlucrare divino-umană. Desigur, această menire este subsidiară scopului principal al existenței umane în această lume care este desăvârșirea omului și mântuirea, dar acestea se împlinesc nu doar prin transfigurarea omului, ci și prin transfigurarea lumii în care trăiește prin succesive eforturi de purificare și de conservare a viului, a naturii, a speciilor în „aria protejată” a iubirii omului față de Creația lui Dumnezeu.
Criza ecologică, ca multe dintre problemele omului dintotdeauna, constă în despărțirea problematicii de Mediu și a tuturor celorlalte aspecte ale vieții sociale de sfințenia vieții, cea care este asigurată de legătură omului cu Dumnezeu și care contribuie la menținerea imaculată a interacțiunilor creaturii cu creația. Așadar, criza ecologică, că de altfel toate crizele, rezultă și din criza spirituală care se reflectă în modul tot mai egoist, mai stricăcios, mai poluant, mai insalubru de a se manifesta omul în raport cu natura, cu resursele și cu mediul înconjurător.
Omul vrea o lume curată, o viață Eco, o natură nepoluată, o hrană Bio, își propune aceste obiective, dar nu mai privește lumea ca dar, se raportează la ea doar consumerist, fără o viziune teologică a raporturilor sale cu ea, iar viața lui rămâne murdară, pentru că nu mai este preocupat de o relație cu Creatorul, cu „Făcătorul văzutelor și nevăzutelor”, care chemat fiind ca Stăpân a lor, le curățește, le sfințește, le binecuvintează.
„Ecologizarea” trebuie să înceapă, deci, de la om, cu omul; el mai întâi e necesar să-și „salubrizeze” existența prin spovedanie, cu o „igienă” morală a vieții sale imunde, prin „conformarea cu prevederile poruncilor dumnezeiești în vigoare”, cu „colectarea selectivă” a răutăților personale și aruncarea lor în „tomberoanele” neființei. Răul la rău și binele la bine, cu o curățenie a gândurilor, a minții, a cuvintelor, a faptelor sale, cu osebirea virtuților de toate necurățiile vieții personale.
După ce le-a pus pe toate în această ordine morală, poate purcede și la o „ecologizare” a mediului său social, a familiei, a anturajului, a locului de muncă, în tot spațiul său comunitar, pentru a le face pe toate bune foarte, curate, sfințite, luminoase...
Pe lângă poluarea mediului, există și o poluare morală a mediului social, când fiecare aruncă în spațiul comunitar toate gunoaiele existenței sale. Păcatele, stricăciunea, dezordinea, fărădelegile, răutățile, patimile sunt „deșeurile” care poluează cel mai mult traiul în comun și mediul social. De aici începe „ecologizarea”: de la lepădarea răutăților... și epurarea sordidului uman...
Soluții, strategii, legislație de mediu avem: Legea morală divină și viața curată a omului în societate... „Garda de Mediu” poate fi într-un sens ECO și Biserica care veghează și verifică îndeplinirea acestor deziderate ale „ecologizării” vieții în comunitate, iar „agențiile de mediu” sunt conștiințele oamenilor care mențin și contribuie la o viață cât mai curată a omului pe Pământ.
Nu arunca gunoaiele răutății tale în ograda altuia, nu polua aerul cu „aere”, nu face mizerie morală în spațiul habitual, menține curățenia trupească și sufletească, „salubrizează” relațiile tale cu ceilalți... și vom avea „Ceruri noi și Pământ nou” și o viață mai bună întreolaltă...
Să fugi de oameni, să taci, să te liniștești – cele trei trepte ale isihiei
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro