O tânără, numită din Sfântul Botez Marina, se afla la studii în Ierusalim. Ea avea obieciul că venea adeseori la Mănăstirea Sfântului Gheorghe Hozevitul, unde se mărturisea la un părinte care era din aceeaşi ţară cu ea. În anul 1988, cu trei săptămâni înainte de Înviere, a visat într-o noapte că era înăuntrul Bisericii Sfântului Mormânt şi şedea pe o băncuţă, citind nişte hârtii ce le găsise acolo. Deodată, vede un călugăr lângă ea, care îi zice:

– Acele nume pe care le pomeneşti sunt ale unora care au săvârşit păcate în Biserică. Dar este Părintele Ioan Hozevitul, om bun, cu frica lui Dumnezeu, care a împlinit voia lui Dumnezeu. Eu îl cunosc, s-a sfinţit, este sfânt.

Atunci, Marina a răspuns:

– Da, îl ştiu, este la Hozeva!

După aceste cuvinte ale Marinei, acel călugăr s-a făcut nevăzut.

Trezindu-se, Marina a priceput că Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Ioan, i-a iconomisit acest vis spre îndreptarea sa.

Mai apoi, mergând la părintele său duhovnic de la Hozeva, Marina a mărturisit:

– Eu, când mă închinam în biserică, nu sărutam niciodată racla cu sfintele moaşte ale Părintelui Ioan, însă acum m-am încredinţat cu adevărat că este sfânt. De atunci, de câte ori mă închin în biserică, sărut şi racla cu sfintele sale moaşte şi îl rog cu credinţă, iar Sfântul îmi ajută în toate greutăţile pe care le am.

(Viaţa şi minunile Sfântului Ioan Iacob, tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Laurenţiu Episcopul Caransebeşului, pp. 85-86)