Izvorul Maicii Domnului de la Horăicioara
În partea de sud a Mănăstirii Horaiţa, la mică distanță, lângă o troiță, se găseşte un izvor tămăduitor, căutat de mulţi pelerini.
Acest izvor a apărut în chip minunat la rugăciunile fierbinți ale monahilor de la Horăicioara, care sufereau de lipsa apei. Minunea s-a petrecut în timpul stăreţiei arhimandritului Ermoghen Buhuș (1837-1877).
Tradiția spune că toți călugării s-au zăvorât în bordeie și au ţinut post negru timp de 40 de zile, rugându-se neîncetat. Dumnezeu le-a ajutat, iar în a patruzecea zi primul monah care a ieșit din bordei a văzut-o pe Maica Domnului lovind cu toiagul chiar în locul unde este astăzi izvorul.
Izvorul de la Horăicioara a fost binecuvântat cu darul tămăduirii bolilor sufleteşti şi trupeşti. Astfel, odată cu refacerea bisericii a fost ales al doilea hram al mănăstirii – Izvorul Tămăduirii, pe lângă cel dintru început, Buna Vestire.
În ’95, pe când egumen la Horăicioara era Părintele Naum, o bătrânică şi-a recăpătat vederea după ce a luat apă de la izvor şi şi-a spălat ochii.
În fiecare an, de Izvorul Tămăduirii, la Mănăstirea Horaiţa are loc procesiunea în care icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Izbăvitoarea de secetă” este purtată până la Horăicioara. Credincioşii veniți să se roage şi să participe la procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului urcă şi pentru a lua apă de la izvorul tămăduitor de la Mănăstirea Horăicioara.
(Foto) Procesiunea de Izvorul Tămăduirii de la Mănăstirea Horaiţa către Mănăstirea Horăicioara
Aghiasma Cuviosului David din Evia
Vechiul Katholikon al Mănăstirii Xenofont
Realizat deCitește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro