Perioada de dominație otomană din Balcani a înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Universale nenumărați noi mucenici între care amintim aici doar pe sfinții români Brâncoveni și Ioan Valahul. Sub influența duhovnicească a Sfântul Nicodim Aghioritul, teologul mișcării colivarilor care a și adunat într-un Martirologhion viețile noilor mucenici, începând cu sfârșitul secolului al-VIII-lea, nenumărați nevoitori din Muntele Athos au ales calea mărturisirii credinței. Aceștia prin sfârșitul lor martiric, au îmbărbătat și întărit în credință poporul grec în timpul ocupației otomane. În această ceată de martiri se numără și cei trei sfinți Eftimie, Ignatie și Acachie, care deși și-au aflat sfârșitul la dată diferită sunt uniți nu numai după asemănarea vieților lor ci și pentru faptul că au fost viețuitori ai Schitului Înaintemergătorului al Mănăstirii Iviron.

Eftimie, al cărui patrie era Peloponezul, a fost crescut în credință de către mama sa iar după ce a învățat carte la Constantinopol, a venit în Moldova, la Iași unde tatăl și frații săi erau negustori. Deși a pornit spre Athos cu gândul de a se călugări, neizbutind se întoarce în București și își găsește o slujbă la un consulat. Însă gândul de a deveni monah se risipește într-o viață dezordonată și mai mult decât atât trece la islam, fiind înfiat de un pașă turc. Totuși regretând apostazia, reușește să fugă în Sfântul Munte unde se spovedește la Patriarhul martir al Constantinopolului, Grigorie al-V-lea. Devine monah sub îndrumarea duhovnicească a părinților Nichifor și Acachie de la Chilia Sfântului Nicolae al Schitului Înaintemergătorului. Și pentru că dorea cu multă ardoare să își repare greșeala de a se fi lepădat de Hristos, merge la Constantinopol unde mărturisește faptul că regretă lepădarea din trecut de credința creștină. Fiind mai întâi întemnițat, a fost executat în Duminica Floriilor în data de 22 martie 1814. Cei prezenți l-au văzut mergând la locul execuție ținând într-o mână Crucea și în cealaltă ramuri de copaci. După acesta unii călugării aghioriți au reușit să-i răscumpere trupul, ducându-l în Sfântul Munte pentru a fi înmormântat acolo.

Ignatie era originar din ținutul Târnovo, Bulgaria iar din tânără vârstă dorind să se facă monah a intrat ca novice în Mănăstirea Rila, iar după o vreme pentru asprimea vieții s-a întors acasă. Tatăl său – pentru că a refuzat să lupte împotriva creştinilor – a fost omorât de turci și ca răzbunare mama împreună surorile sale au fost trecute cu forța la islam. Însă el reușește să fugă pentru o vreme la București, unde îl întâlnește pe Eftimie cu care leagă o prietenie. Simțind că nu-și află locul acolo, pornește către Sfântul Munte dorind să se călugărească. Pe drum este jefuit de către niște ostași turci iar pentru a fi lăsat în viață le făgăduiește de frică că se va face musulman. Își continuă drumul fiind ajutat de un călugăr athonit și ajungând în Grădina Maicii Domnului, aude de sfârșitul mucenicesc al prietenul său. Intră sub ascultarea starețul Nichifor de la Schitul Înaintemergătorului. După ce devine monah, dorește să se lepede în public de făgăduința făcută de a renunța la credința creștinească. La Constantinopol în fața cadiului mărturisește cum a promis în tinereţe că se va converti la islamism și că regretă fapta săvârșită. Văzând că nu poate fi abătut de la decizia sa, în ziua 8 octombrie 1814 este martirizat. Niște creștini evlavioși l-au îngropat pe cheltuiala lor în Insula Proti, iar mai apoi cinstitele sale moaștele au fost așezate alături de ale Sfântului Eftimie.

Acachie s-a născut în apropiere de Tesalonic și de mic copil a fost crescut de o familie de musulmani, care l-a îndrumat să primească credința lor. Mai târziu când s-a reîntâlnit cu familia sa, la rugămintea mamei a mers în Muntele Athos pentru a se mărturisi și a primi îndrumare spirituală. Îl cunoaște pe starețul Nichifor, duhovnicul Sfinților Eftimie și Ignatie, care după o vreme de încercare îl tunde monah. Dorind cu râvnă să își spele păcatul lepădării de Hristos, merge la Constantinopol și mărturisește public că a revenit la credința creștină. După ce este judecat și chinuit, în ziua de 1 mai 1816 primește moarte martirică. Cu ajutorul unor negustori greci, cinstitele sale moaște au fost aduse în Sfântul Munte, unde au fost îngropate cu cinste la Chilia Sfântului Nicolae acolo unde devenise monah.

După 45 de ani de la pătimirea acestor mărturisitori ai lui Hristos, în anul 1858 călugărul nemțean Andronic Popovici, pelerin în Sfântul Munte Athos, poposește și la chilia din schitul ivirit unde se aflau mormintele lor. Aici are bucuria să-l întâlnească pe cuviosul părinte Grigorie, cel care a fost apropiat al sfinților și martor al pătimirii lor. Deși foarte bătrân, ținea nestinsă candela înaintea icoanei celor trei mucenici, icoană pictată în chip minunat de Onufrie, un alt cuvios martir a lui Hristos.

O frumoasă raclă de argint afierosită Mănăstirii Neamț de ieromonahul Teofan Cristea în anul 1849 care păstrează moaștele înmiresmate de sfințenie ale celor trei martiri, sunt mărturie ale cinstirii acestor monahi aghioriți în vestita lavră nemțeană care făcea aleasă slujbă de pomenire.