Monahul care avea ispită
Un frate era războit de demonul curviei și tulburat foarte tare, a venit să-i vestească bătrânului. Și-i zice lui bătrânul: „Du-te în cartierul al optsprezecelea din Alexandria și rămâi acolo în cimitirul părinților și zi așa: «Dumnezeul Tomaidei ajută-mi mie și izbăvește-mă din ispita curviei». Și nădăjduiește în Dumnezeu că te va slobozi pe tine din ispita aceasta”.
Într-una din zile un frate din Sketis era războit de demonul curviei și tulburat foarte tare, a venit să-i vestească bătrânului. Și-i zice lui bătrânul: „Du-te în cartierul al optsprezecelea din Alexandria și rămâi acolo în cimitirul părinților și zi așa: «Dumnezeul Tomaidei ajută-mi mie și izbăvește-mă din ispita curviei». Și nădăjduiește în Dumnezeu că te va slobozi pe tine din ispita aceasta”. Iar fratele luând binecuvântare, la porunca bătrânului, s-a dus în cartierul al optsprezecelea și a făcut așa cum i-a poruncit lui bătrânul. Și după ce s-a întors în Sketis după trei zile, cade la picioarele bătrânului și-i zice lui: „Prin puterea lui Dumnezeu și cu rugăciunile tale, stăpâne, m-am slobozit de demonul curviei”. Și-i zice lui bătrânul: „Cum te-ai slobozit?”. Răspunde fratele: „Am făcut numai douăsprezece metanii și m-am culcat în cimitir și am adormit și a venit o fată și mi-a zis: «Avva, avva, ia binecuvântarea aceasta și mergi în pace la chilia ta». Și primind binecuvântarea, îndată s-a ușurat războiul și am cunoscut că m-am slobozit. Dar ce era binecuvântarea aceea nu știu”. Și zice bătrânul: „Iată ce îndrăznire au la Dumnezeu cei ce luptă pentru înfrânare”.
(Avva Daniil Sketiotul, Povestirile Avvei Daniil, Editura Grădina Maicii Domnului, Tessalonic, 1988)
Nevoințele duhovnicești ale Sfântului Dimitrie Basarabov
Cum să facem față gândurilor rele
Traducere și adaptare:Sursa:Avva Daniil Sketiotul, Povestirile Avvei Daniil, Editura Grădina Maicii Domnului, Tessalonic, 1988Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro