L-a întrebat odată un frate pe Părintele Marcu despre perioada din închisoare.

„Voi nu ştiţi ce-a fost acolo, a răspuns părintele. Cărţile care au apărut până acum îţi pot da doar o vagă idee despre ce-a fost. Cred că s-a întâmplat ce au spus Părinţii, şi chiar Mântuitorul. Ştii că în Patericul Egiptean, printre altele, un frate a întrebat pe părintele său: «Părinte, noi trăim aşa cum trăim (era cam pe timpul Sfântului Antonie cel Mare). Dar cei de după noi cum vor fi?». «Vor face şi ei cam jumătate cât noi», a zis bătrânul. «Dar cei de după ei?», a întrebat fratele. «Cei de după ei nu vor face nimic din ce facem noi, dar vor avea încercări aşa de mari şi de grozave, încât, dacă vor rezista lor, vor fi mai mari decât noi în Împărăţia lui Dumnezeu». Ei, aşa s-a întâmplat acolo. Au fost nişte încercări nemaipomenite. Şi nu numai chinurile şi încercările, ci şi ispitele; căci ispitele care vin de la vrăjmaşul şi în mintea ta, şi în faptele tale, în vorbele tale, nu sunt o grozăvie?”.

A zis Părintele Marcu unui ucenic: „Ia, spune, ştii care-i diferenţa între smerenie şi umilinţă?”. „Nu”, a zis ucenicul. „Eu am aflat de la cineva din închisoare că smerenia este conştiinţa nimicniciei, iar umilinţa este conştiinţa păcătoşeniei”.

Într-un moment de taină, Părintele Marcu a spus unui ucenic că, odată, fiind în timpul persecuţiei, pe când se afla în Munţii Caraiman, a văzut în vedenie pe Preasfânta Treime, iar Duhul Sfânt, în chip de porumbel, a intrat în inima sa.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 767)