Mulțumiri, Iulia! Despre cum se fuge la mănăstire
Bine, dar cum se fuge la mănăstire? Cum se face că timp de 2000 de ani, sute, poate mii de (unii viitori mari) mistici au bătut la ușa mănăstirii încă din adolescență și au fost primiți?
Imensul tărăboi a fost determinat de reflexele societății postmoderne, iar nu de adolescenta care a fost protagonista unei relativ banale fugi de-acasă. Iar fiindcă această fugă a avut drept destinație o mănăstire ortodoxă, ”scandalul” a fost gonflat mediatic, dobândind conotații anticreștine și antireligioase. A te dedica vieții monahale presupune o relație de iubire cu Dumnezeu, cu Hristos. Iubirea obișnuită nu produce circ național. Dacă Iulia Ionescu în vârstă de doar 15 ani ar fi fugit cu vreun iubit, ar fi rămas însărcinată etc., nu ar fi scandalizat decât familia și câteva vecine bine intenționate.
Dragă Iulia, iartă-i, că nu știu ce fac!
Au ales circul mediatic și s-au trezit să pălăvrăgească la infinit o imensitate de păreriști. Habar n-au despre viața spirituală, dar nici dovadă de bun-simț nu prea dau. Altfel s-ar fi gândit că tu, un suflet curat, ai putea să citești ori să vizionezi inepțiile lor (ex.: la ce e nevoie de duhovnic la vârsta adolescenței?). Au găsit un nou prilej să atace Biserica și religia, în general, să facă rating călcând în picioare intimități, aspirații curate, visuri cum numai adolescența ni le poate dărui.
Așa cum despre apă nu poate vorbi cel care citește despre aceasta sau cel căruia i se povestește, ci doar cel care a băut măcar un pahar cu apă în viața sa, tot astfel despre căutarea de ordin spiritual (duhovnicesc) care se concretizează – în cazul de față – asumându-ți viața monahală nu poate vorbi decât cel care a gustat-o cât de cât. Nici creștinii obișnuiți, nici chiar teologii nu au ce vorbi despre „fuga” la mănăstire, ci cel care alege (mai corect spus: este ales pentru) viața monahală sau măcar face o astfel de tentativă…
Îndrăznesc să-ți scriu aceste rânduri, Iulia, fiindcă aveam doar câțiva ani mai mult decât ai tu astăzi – eram major – când după un sejur de câteva săptămâni la Mănăstirea Sihăstria (Neamț), fiind găzduit sub același acoperiș cu Pr. Ilie Cleopa, am decis să rămân acolo. Definitiv. Nu conta faptul că părinții mei s-ar fi opus, nu mai conta iubirea pentru fata cu care pe-atunci intenționam să mă însor, nu mai conta niciuna din „ofertele” acestei lumi. De ce nu s-a întâmplat, de ce am revenit aici – deși parcă ceva din mine este definitiv acolo – voi spune cu altă ocazie. Știu, așadar, cât de cât prin ce treci acum.
De aceea consider că reacția firească este să ți se spună, simplu: mulțumesc, Iulia!
Mulțumesc pentru că ne-ai amintit că încă există adolescenți care își pun cu gravitate întrebările esențiale, pe care noi oamenii ”maturi” le cam uităm. Pentru că ești o tânără indubitabil supradotată care, chiar dacă nu a avut parte de ceea ce în țările civilizate se numește gifted-education, ai avut deja performanțe școlare excepționale. Că ai intrat cu 10 la unul din colegiile cele mai importante din țară.
Fiind și jurnalist, vei găsi și articole critice pe care le-am scris la adresa unor anumite fenomene sau oameni din Biserică. De această dată nu văd nicidecum motive ca Biserica Ortodoxă Română să fie criticată aiurea. Din informațiile pe care le am – multe n-au apărut în presă – știu că ai fost ajutată așa cum se cuvine. Dar mai trebuie să ți se mulțumească și pentru că, om inteligent fiind, ai găsit un îndrumător, un duhovnic excepțional, Pr. Visarion Alexa, de ale cărui bună-credință, generozitate și inteligență spirituală nu se îndoiește niciun creștin onest. Și tot mulțumiri pentru faptul că l-ai căutat și l-ai găsit pe Pr. Ioan Neagoe de la Mănăstirea Sihăstria Rarăului, un om pe care îl cunosc personal, duhovnic renumit în Bucovina. Din informațiile pe care le am până astăzi călugării de la Mănăstirea Sihăstria Rarăului au procedat cum trebuie – din această perspectivă, anchetele în curs sunt mascarade.
Mulțumiri ți se cuvin și fiindcă l-ai ascultat pe Pr. Ioan Neagoe și te-ai întors acasă. Da, acestea sunt legile, trebuie să fii majoră ca să poți fi primită într-o mănăstire. Dar eu găsesc și câteva avantaje spirituale în asta. Vei trece printr-o primă probă a timpului. Viața monahală, viața creștinului, în general, presupune multă-multă răbdare – spunea uriașul nostru duhovnic Pr. Ilie Cleopa. Fiindcă o cale spirituală asumată înseamnă racordarea la un alt ritm al timpului. Peste câțiva ani vei înțelege mai bine dacă ești aleasă pentru acest drum, dacă ai vocație. Ești suficient de matură ca să înțelegi că mănăstirile s-au umplut după '89 pe alocuri și cu oameni lipsiți de vocația monahală. Vei trece zâmbind prin încercările din jur, astfel încât să nu mai fii acuzată că vezi-Doamne, în ceea ce te privește, nu este decât o fugă de lume, de anumiți oameni din familie ș.a.m.d.
…Și, mai ales, prin această cuminte revenire în lume îți vei folosi talanții. Nimeni, nici chiar tu, nu are dreptul să uite că ești un om foarte tânăr care deja a confirmat prin performanțe faptul că are câțiva talanți cu totul excepționali. Dacă va fi să intri cândva în viața monahală, o vei face de la alt nivel intelectual. Adică vei fi primită pe ușa din față, așa cum au făcut-o, de pildă, cei lângă care a fost ucenic Pr. Ioan Neagoe, tot pe Rarău – mă refer desigur la Pr. Daniil (Sandu Tudor), întemeietorul grupului Rugul Aprins, și la confrații săi. Precum Pr. Petroniu Tănase, de pildă, care studiase și matematica, și filosofia, și teologia, studii care nu i-au diminuat nicidecum viața spirituală, dimpotrivă, a ajuns una din marile personalități ale monahismului contemporan. Și această folosire la maximum a talanților – indiferent de studiile pe care le vei face – va fi un motiv pentru care merită să primești mulțumiri încă de pe acum. Oriunde vei fi, la mănăstire sau în viața laică, Biserica va avea de câștigat dacă o vei sluji în postura de om bine pregătit și intelectual, și cultural, și teologic, și spiritual. Alături de căutarea isihastă, acesta este modelul Rugului Aprins: cultura teologică altoită pe cultura laică bine asimilată, inclusiv cultura științifică. Acestea te vor proteja de atitudinile pueril-apocaliptice existente în anumite medii monahale semidocte. Nu încruntații, nu simulanții cu discursuri semidocte, nu habotnicii, ci cei care știu să surâdă dinlăuntru iubirii lui Hristos sunt pe Calea cea bună.
Bine, dar cum se fuge la mănăstire? Cum se face că timp de 2000 de ani, sute, poate mii de (unii viitori mari) mistici au bătut la ușa mănăstirii încă din adolescență și au fost primiți? Așa este, parte din ei au făcut-o chiar în pofida dorinței familiei! Răspunsul este simplu, trăim într-o lume care și-a impus anumite ștachete – nu neapărat bune sau rele. Aceste rigori există și trebuie respectate. Un om de inteligența ta înțelege. Cu cât ștacheta este mai înaltă, cu atât bucuria de a o depăși prin asumare, iar nu ocolind-o, este mai profundă. Nicio tragedie că astăzi retragerea la o mănăstire devine poate mai anevoioasă. Dimpotrivă, generează o multitudine de șanse în plus – atunci când credința este puternică. Oricum, greul începe abia după ce ai intrat în monahism…
Și totuși, cum putem fugi la mănăstire? – mă întrebau uneori elevii de liceu și studenții cărora le-am predat de-a lungul timpului religie creștin ortodoxă și istorie a religiilor. Păi întrebarea este pusă cum nu trebuie! Fiindcă la o mănăstire se merge, de preferință, împăcat cu familia ta, cu aproapele tău, cu lumea. NU SE FUGE! Altfel, chiar zăvorât într-o chilie, lumea năvălește peste tine în mintea și sufletul tău. Dar aceasta nu depinde exclusiv de tine, evident. Oricum, indiferent de felul în care va decurge viața ta de aici înainte, important va fi să fii tu însăți împăcată atunci când te privești în oglindă, să știi că ai făcut ceea ce trebuie, respectând îndrumările primite. Cât despre adevărata oglindă reprezentată de lumina hristică – aceasta necesită o întreagă viață de rugăciune…
Câți dintre noi sunt pregătiți spiritual să înțeleagă sensurile mediatizării abuzive ale aventurii tale? Câți dintre noi sunt pregătiți lăuntric să-ți mulțumescă? Cândva lumea care în aceste zile te-a criticat nemilos, te-a compătimit, te-a bârfit, te-a condamnat, a râs, a luat-o în derizoriu, va înțelege că trebuie să-ți mulțumească pentru frumusețea ta lăuntrică.
Iartă-ne pe toți că am intrat atât de brutal și de neinspirat în viața ta. Zâmbește cu dezinvoltură tuturor! Și mulțumește-le la rândul tău oamenilor și lui Dumnezeu că ți-au prilejuit această încercare plină de sens pentru noi toți!...
(Sursa: http://www.contributors.ro/editorial/mul%C8%9Bumiri-iulia-despre-cum-se…)