Nici cei mai buni părinți nu le pot dori copiilor lor câte bunătăți cere pentru ei Biserica de la Dumnezeu
Biserica înalţă către Domnul rugăciuni în care cere de la El să le trimită „dragoste desăvârşită, paşnică şi ajutor, ca să fie binecuvântaţi în deplină înţelegere şi în credinţă tare, ca să fie păziţi în viaţă şi petrecere fără prihană...”.
Când pleacă pe un drum necunoscut, copiii buni se duc la mama lor şi cer binecuvântare să plece, iar mama, iubitoare, le-o dă. Aşa face şi Biserica lui Hristos atunci când fiii ei supuşi – mirele şi mireasa – vin la sfântul locaş cerând binecuvântarea ei de mamă pentru drumul, necunoscut încă pentru ei, al vieţii conjugale. Străini până atunci unul de celălalt, ei formează de acum o singură pereche şi purced pe calea nouă a vieţii de familie şi de aceea nu ştiu ce îi aşteaptă: bucurie şi linişte sau nelinişte şi necazuri. Şi atunci, le trebuie urări de nădejde pentru calea vieţii care le stă înainte – iar Biserica însoţeşte aceste urări cu ritualuri sărbătoreşti şi pline de înţelesuri.
Nici cei mai tandri părinţi nu le pot dori copiilor lor preaiubiţi câte bunătăţi cere pentru ei de la Dumnezeu Sfânta Biserică atunci când se săvârşeşte Taina Cununiei. Ea înalţă către Domnul rugăciuni în care cere de la El să le trimită „dragoste desăvârşită, paşnică şi ajutor, ca să fie binecuvântaţi în deplină înţelegere şi în credinţă tare, ca să fie păziţi în viaţă şi petrecere fără prihană...”.
(Preot Alexandru Rojdestvenskii, Cum să întemeiem o familie ortodoxă, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 29)
Rugăciunea comună a soților – o necesitate?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro