O renunțare care ne îmbogățește
Atunci când renunțăm la ceva fără să avem vreo obligație, vreo constrângere, ci doar din propria noastră bunăvoință și dragoste pentru oameni și Dumnezeu, acest lucru ne este socotit ca o jertfă și va primi răsplată chiar de la Hristos.
Odată, un domn înstărit şi în vârstă a mers să-i ceară Starețului sfatul cum să-şi împartă averea prin testament. Era şi fără copii. Stareţul l-a sfătuit să înceapă să împartă averea – care era destulă – încă din viață. Acela s-a împotrivit, cu îndreptăţirea că-i trebuie pentru bătrâneţile sale şi ale soţiei sale.
– Părinte, dacă se îmbolnăveşte femeia mea, îi spunea, ce voi face?
– Dumnezeu va vedea inima ta cea iubitoare şi nu va îngădui boală, a răspuns Stareţul.
Cu toate acestea, acela n-a ascultat. După moartea soţiei sale, Stareţul l-a îndemnat din nou să dea milostenie.
– Părinte, spunea acela, îi voi lăsa prin testament pentru fundaţiile filantropice.
– Atunci nu îi vei lăsa, ci te vor lăsa ei! i-a spus Stareţul zâmbind.
– Dar cum, Părinte? Căci îi voi scrie eu în testamentul meu!
– Nu, iubitule. Dacă îi dai acum, atunci într-adevăr îi laşi. Dacă însă îi împărţi după moarte, atunci te lasă. Şi ca să mă înţelegi, îţi spun: îți îngădui să-i iei cu tine. Poţi?
– Desigur că nu!
– Vezi, aşadar? Ei te lasă, nu-i laşi tu!
Şi împreună-vorbitorul său s-a convins.
(Arhimandritul Epifanie Teodoropulos, Crâmpeie de viață, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 116)
Inima cea mare a Cuviosului David Bătrânul
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro