Omul în chipul și asemănarea Noastră (Sfânta Treime)

Reflecții

Omul în chipul și asemănarea Noastră (Sfânta Treime)

    • Omul în chipul și asemănarea Noastră (Sfânta Treime)
      Foto: Ioana Stoian

      Foto: Ioana Stoian

„Și a văzut Dumnezeu că e bine!” Omul trebuie să vadă binele și să se bucure de rezultatul oricărei fapte, să nu fie cârcotaș, să nu vadă doar neghina din grâu. Omul care muncește ordonat și este puternic în cuvântul său față de propria persoană și față de semeni va fi împlinit, văzând binele ieșind din mintea și mâinile sale.

Și a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră, ca să stăpânească peste peștii mării și peste păsările cerului și peste dobitoace și peste tot pământul și peste toate vietățile care se târăsc pe pământ!” (Facerea 1-26, Sfânta Scriptură, ediția Anania).

Primul Om este creat de Dumnezeu prin intenția și puterea Cuvântului Său (și a zis Dumnezeu), urmată de comuniunea în fapte a mai multor Persoane și acțiunea realizabilă prin modul conjunctiv (să facem). Omul este făcut după chipul sau înfățișarea și asemănarea cu Dumnezeu. Pentru a evidenția chipul și asemănarea primului Om este de-ajuns, întru început, să-L vedem pe Dumnezeu în chipul și asemănarea Sa.

Primele semne ale cunoașterii lui Dumnezeu pot fi extinse, înomenindu-le în chipul și asemănarea omului. Dumnezeu este cunoscut și reliefat în cuvintele și faptele premergătoare creației omului. „Întru început a făcut Dumnezeu cerul și pământul”. Dumnezeu hotărăște prin voință și putere să așeze un început al creației. În orice activitate, omul, prin voință și putere, va pune un început bun. Lucrurile nu încep de la jumătate și nu se lasă încurcate sau neterminate. Dumnezeu creează infrastructura cosmică sau cadrul și climatul de manifestare a vieții. Înainte de a intra în miezul lucrurilor, este bine ca omul să creeze cadrul general, casa înaintea mobilierului, educația și studiile înaintea împlinirii profesiei.

Pământul fiind nedeslușit și ne-mplinit, Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor. Gândirea omului are o viziune limpede și strategică în intenția de a face ceva din nimic sau dintr-o materie nedeslușită, neprelucrată. Înainte de a construi o casă, omul își face un plan, analizează schematic, financiar și faptic materialele necesare construcției.

„Și a zis Dumnezeu”, evidențiază puterea Cuvântului de înfăptuire a oricărei fapte. „Vorba-i vorbă” este o zicere populară care exprimă importanța și puterea cuvântului la om. Dacă primele calități ale lui Dumnezeu sunt fapta creatoare și acțiunea ordonată, cea mai puternică este puterea Cuvântului Său. Omul este înzestrat cu puterea cuvântului în inițiativă, decizie și concluzie pentru fapte creatoare și acțiuni ordonate. Vorba multă și fără rost, polemicile, criticile, dezbaterile în ședințe lungi și dese nu se încadrează în asemănarea divină. Creația ordonată a universului, etapele de creație, au rolul de asigurare a spațiului vital pentru toate plantele și ființele vii ce vor crește și se vor înmulți pe pământ.

Prin toate meseriile existente, prin arte și științe, omul trebuie să genereze fapte care să contribuie la viața semenilor, faunei și florei. Tot ce face omul, să facă pentru viață! Orice acțiune care generează distrugerea ființelor vii, deși în mod tragic este înfăptuită de oameni, nu intră în conduita umană a bunăstării.

„Să fie!” Prin puterea cuvântului trudit, prin primirea revelației sau prin studiu și experiență, toate faptele și activitățile umane converg către o existență de natură spirituală sau fizică. Este absurd să-ți propui să faci ceva fără folos, ceva fără existență sau de care nu are nimeni nevoie. Un exemplu contemporan ar fi programele și strategiile de natură politică sau macroeconomică care, deși elaborate, nu generează, de multe ori, nimic.

„Și Dumnezeu a numit!” Toate lucrurile bine făcute, fie că au existență fizică sau nu, trebuie să aibă un nume, un reper, o încadrare într-o ramură, știință, artă, o misiune și un rol clarificate tocmai prin tăria numelui.

„Și a văzut Dumnezeu lumina că e frumoasă; și a despărțit lumina de întuneric.” Fiind vorba de lumina necreată sau lumina taborică de mai târziu, omul, prin calitățile sale dumnezeiești, poate simți și vedea prin trăirea rugăciunii acest gen de lumină, anterioară luminii solare. De asemenea, prin trăirea în asemănarea Noastră, omul va vedea frumusețea acestei lumini și va lupta să o despartă de întunericul minții.

„Și a văzut Dumnezeu că e bine!” Omul trebuie să vadă binele și să se bucure de rezultatul oricărei fapte, să nu fie cârcotaș, să nu vadă doar neghina din grâu. Omul care muncește ordonat și este puternic în cuvântul său față de propria persoană și față de semeni va fi împlinit, văzând binele ieșind din mintea și mâinile sale.

 „Și a zis!” și „Și a fost așa!”, cu alte cuvinte: zis și făcut. Toate cuvintele omului – scrise, vorbite, schematizate în grafice sau formule – determină o faptă bună. Invazia de termeni sofisticați, propuneri nerealiste, balastul informațional, beția de cuvinte mortifică fapta, iar vorba multă e sărăcia omului.

Citește despre: