Peștera Sfântului Cuvios Simon, Izvorâtorul de Mir
Peștera se află la o distanţă mică de Mănăstirea Simonos Petras, spre partea de răsărit. Aşa cum ne spune tradiţia, în această peşteră s-a nevoit Cuviosul Simon, ctitorul mănăstirii, care a trăit în secolul al XIV-lea.
În această peşteră, Cuviosul a îndurat şi marea ispită venită din partea diavolului, atunci când i s-a arătat în chip de balaur care voia să-l înghită, în timpul rugăciunii. Însă Cuviosul nu s-a tulburat, ci prin rugăciune şi cântarea psalmilor a biruit şi l-a alungat pe ispititor.
Prin intermediul revelaţiei şi al poruncii primite de la Dumnezeu, atunci când deasupra stâncii imense a văzut o stea, Cuviosul Simon a construit preafrumoasa Mănăstire Simonos Petras, care există şi astăzi.
La intrarea în peşteră a fost zidită o clădire mică, pentru apărarea de ploi şi umiditate. În peşteră arde o candelă nestinsă dinaintea icoanei acestui Cuvios, amintind de lupta sa ascetică.
Pomenirea Cuviosului Simon, Izvorâtorul de Mir, se face pe data de 28 decembrie.
(Foto) Peştera Sfântului Cuvios Simon, ctitorul Mănăstirii Simono-Petra
Mănăstirea Cuviosului David „Bătrânul” din Evia – Grecia
Vechiul Katholikon al Mănăstirii Xenofont
Realizat deCitește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro