Pomenirea eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial la Mănăstirea Neamț, în Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul
În data de 27 octombrie 2021, un corp militar de vânători de munte de la Garnizoana din Vatra Dornei, o subunitate de gardă condusă de locotenent-colonel Vasile Chipar, împreună cu alți subofițeri, gradați și soldați, alături de preotul militar ofițer Sorin Boiciuc, împreună cu starețul mănăstirii, arhimandritul Benedict Sauciuc și cu obștea Mănăstirii Neamț, i-au comemorat pe eroii ostași căzuți la datorie pentru patrie.
Omagiul eroilor în Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul la Mănăstirea Neamț. Cei 750-800 ani de existență a lăcașului creștin de la Neamț înseamnă tot atâția ani de viețuire creștină în preajma acestui loc sfânt. Încă de la începutul existenței sale, așezământul monahal a avut permanent în preajmă un grup de rugători care au ținut aprinsă candela credinței în care s-a format poporul român. Este greu de spus unde exact anume era amplasat primul cimitir al primilor monahi de la Mănăstirea Neamt, dar în mod sigur primii decedați și înhumați au fost în funcție de situație, în interiorul primei biserici a mănăstirii, sau, în exterior, lângă zidurile ei. Când vorbim de bisericile Mănăstirii Neamț în succesiunea lor istorică, putem considera pe baza vechiului obicei creștin, că aceste biserici erau amplasate mereu cam pe același loc sfințit, doar că dimensiunea noului lăcaș și materialele erau uneori altele. În cimitirul primei biserici e de presupus că-și dorm somnul de veci ctitorii cei dintâi, stareți, preoți de vază și primul mitropolit Iosif Mușat al Moldovei, precum și cei care au ajutat la ridicarea, dezvoltarea și stabilizarea vieții bisericești în acest loc. Fel de fel de ostenitori care și-au găsit sfârșitul din această lume lângă obștea mănăstirii au fost înmormântați la Mănăstirea Neamț.
Pe parcursul sutelor de ani pe lângă monahii care au fost îngropați în acest cimitir, găsim și altfel de persoane. În zona Mănăstirii Neamț, se cunosc cu siguranță două locații de cimitir care au coexistat. Primul cimitir a fost în curtea actualei biserici ștefaniene a Înălțării Domnului și cel de al doilea, pe care-l știm și în ziua de astăzi, din jurul bisericii Sfântului Ioan Evanghelistul. Prima biserică a fost pe la anul 1210, apoi alte două biserici tot din lemn, iar apoi domnitorul Petru Mușat a construit prima biserică din piatră din Moldova în anul 1380.
Câțiva ani mai târziu, un urmaș vrednic al voievodului Petru Mușat, domnitorul Alexandru cel Bun, a ridicat în vecinătate în anul 1402, o bisericuță din lemn pe locul în care este actuala biserică a cimitirului, motivat de faptul că la Mănăstirea Neamț erau foarte mulți călugări și aveau nevoie atât pentru slujbele de zi cu zi, cât și pentru săvârșirea slujbelor celor adormiți, împrejurul bisericii formându-se și cimitirul de astăzi.
În Evul mediu, dimensiunile cimitirului sau cimitirelor Mănăstirii Neamț s-au mărit din punct de vedere dimensional în funcție de numărul de viețuitori din obștea mănăstirii. În permanență pentru mănăstire au lucrat fel de fel de oameni, în chiliile sau arhondaricul ei au viețuit sute sau mii de credincioși pe parcursul timpului, veniți lângă această mănăstire spre a-și găsi liniștea sufletească și trupească. Boierime de tot felul, slugi și robi, argați, bolnavi ai spitalului bisericesc și trecători ocazionali, au căutat mântuirea și vindecare la Mănăstirea Neamț. Fel de fel de armate străine care se războiau între ele sau grupe militare mercenare în slujba unora sau altora din puternicii vremurilor, au ajuns și la Mănăstirea Neamț unde unii dintre ei își odihnesc oasele și acum. Putem spune că a existat o perioadă în secolele trecute când nimic nu se făcea în viața poporului localnic fără implicarea mănăstirii. Secolele au trecut cu ale lor urcușuri și coborâșuri, oamenii s-au născut, au trăit și au murit, iar cea care a rămas în picioare și a articulat social și creștinește viața poporului a fost sfântul lăcaș al Mănăstirii Neamț.
În preajma Primului Război Mondial, între zidurile mănăstirii, s-a organizat un spital militar. Sute de răniți au fost tratați în acest spital și alții, câteva sute au fost îngropați în cimitirul mănăstirii. Deoarece în cimitirul așezământului de la Neamț au fost înmormântați atât monahii cât și soldații care au căzut în Primul și cel de al Doilea Război Mondial, putem spune că a devenit cel mai mare cimitir monahal și militar. În perioada celui de al Doilea Război Mondial în timpul luptelor de la Târgu Neamț - Culmea Nemtișorului - Groși - Boroaia, cimitirul mănăstirii a primit sute de eroi decedați din pădurea din apropiere.
După refacerea frontului românesc pe culmea dealului Pleșu de către trupele românești, se impunea de urgență evacuarea ostașilor morți și a resturilor umane. Linia frontului s-a restabilit după 4 zile de lupte pe viață și pe moarte. Militarii căzuți în prima zi, rămași în tranșeele din valea pădurii dinspre Groși-Poiana au intrat în putrefacție. Comandamentul românesc, a decis evacuarea miilor de morți din zona de operațiuni militare, de pe ambele părti ale dealului Nemțișor și Căprăriei-Oglinzi-Slatina. Astfel s-au organizat convoaie de căruțe trase de boi și de cai, pentru a coborî în vale, în „Borta Dracului” și nu numai. Zeci de căruțe cu cai și boi, au coborât în „Borta Dracului” și au început să scoată cadavrele. Oamenii purtau măști din tifon îmbibate în formol sau spirt, iar caii și boii refuzau să tragă căruțele în valea împuțită de mirosul cadavrelor. S-au evacuat mii de resturi umane. Căruțele rechiziționate de la civili au cărat 4 zile morții. Toate cadavrele care s-au putut încărca în căruțe au fost înmormântate în cimitirul bisericii Vânători – Neamț, altele în cimitirul satului Lunca și 152 ofițeri în cimitirul Mănăstirii Neamț. Cadavrele aflate în descompunere nu mai încăpeau în cimitire, așa că s-a luat decizia săpării unei gropi comune în poiana de stejari din fața actualului Schit Cărbuna. Sute de corpuri umane au fost așezate în șanțurile adânci din această poiană, punându-li-se la cap cruci din lemn. Cu toate că evacuarea cadavrelor era în curs de desfășurare, din cauza căldurii exista riscul declanșării de molime. Copacii erau plini de resturi umane agățate printre crengi. Viermii urcau pe tulpinile arborilor până la înălțimea de 2 metri. Comandamentul românesc a decis întreruperea evacuării cadavrelor, morții nescoși urmând să rămână pentru vecie împrăștiați în pădure. Armata a interzis pătrunderea în „Borta Dracului”, iar militarii morți au putrezit neîngropați.
Venise toamna lui 1944, frontul trecuse peste Moldova și pădurea era încă afectată pe o suprafață de 10 km pătrați. Nicăieri în țara asta nu a mai existat atâta amar de militari căzuți, rămăși neîngropați. S-au făcut niște obstacole din sârmă ghimpată pe cărările care duceau în zona. În acest fel, aici își dorm somnul de veci miile de militari, aparținând unităților militare din toată țara, acoperiți de frunzele copacilor plimbate de vânturi și ploi.
Situația de criză cauzată de numărul mare al morților a determinat factorii de decizie de atunci, ca odată cu umplerea cimitirelor parohiale de la Nemtișor, Vânători și groapa comună de la Cărbuna, să se dea cinstirea cuvenită pe cât posibil ofiterilor și cadrelor militare căzute la datorie pe linia frontului apărându-și țara. În cimitirul mănăstirii își odihnesc oasele rupte de schije și gloanțe militari din armele Vânători de Munte și Infanterie. După ce luptele din 3-7 iunie 1944 s-au mai domolit, timp de peste două săptămâni, atât cât s-a putut intra în groapa din munte unde a avut loc măcelul, denumită „Borta Dracului”, au fost ridicați morții și aduși în cimitirul Mănăstirii Neamț. În acele timpuri cimitirul monahal a devenit un cimitir monahal - militar. În acest sens, în cimitirul mănăstirii se află un altar de piatră cu o cruce de lemn unde predomină steagul cu tricolorul, iar prin grija ieromonahului Casian Gafecu, în anul 1945, numele celor 152 de ofițeri și a altor eroi au fost scrise pe două plăci din piatră. În ultimii ani s-a refăcut cimitirul mănăstirii și acolo unde au fost înmormântați ostași români s-a scris din nou numele lor pe alte cruci din marmură.
Putem spune că este unicul cimitir din țară unde s-au înmormantat atât de multe cadre militare active alături de rezerviști, care au murit în același perimetru de conflict în număr atât de mare. Armata română a pierdut după scrierile de până acum peste 5000 de militari, fiind îngropați în cimitirele comunei Vânători și în groapa comună de la Cărbuna. Ceilalți militari căzuți sunt și acum neîngropați, fiind doar acoperiți de frunzele copacilor în pădurile din marele cimitir de pe culmea Pleșului.
În data de 27 octombrie 2021, un corp militar de vânători de munte de la Garnizoana din Vatra Dornei, o subunitate de gardă condusă de locotenent-colonel Vasile Chipar, împreună cu alți subofițeri, gradați și soldati, alături de preotul militar ofițer Sorin Boiciuc din Garnizoană, împreună cu starețul mănăstirii Arhim. Benedict Sauciuc și cu obștea Mănăstirii Neamț, după comemorarea eroilor ostași s-a făcut o slujbă de pomenire în memoria eroilor ostași căzuți la datorie pentru patrie. Astfel a avut loc un parastas, s-au depus coroane de flori din partea Armatei Române - Garnizoana Vatra Dornei, din partea Primăriei comunei Vânători – Neamț - dna Primar Maria Pietrariu și Viceprimar Vasile Coșofreț, intonându-se imnul României, apoi s-a păstrat un moment de reculegere la mormântul lor după care a luat cuvântul părintele Arhim. Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, dl Locotenent-Colonel Vasile Chipar, iar dl. Inginer Lucian Georgescu din Tg. Neamț a vorbit pe larg despre evenimentele tragice întâmplate în lupta de la Târgu Neamț - Culmea Nemtișorului – Groși - Boroaia din anul 1944.
În Biserica Ortodoxă Română eroii neamului românesc se pomenesc în fiecare an la praznicul Înălțarii Domnului încă din anul 1920, astfel în această zi sunt pomeniți cei din veac adormiți care s-au jertfit pentru patrie. Faptul că Armata Română se îngrijește și îi pasă de eroii care au căzut la datorie cinstindu-le memoria, iar împreună cu Biserica neamului românesc sunt pomeniți cei din veac adormiți arată grija noastră pentru înaintașii noștri întru bucuria mântuirii. (arhim. Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, și ing. Lucian Georgescu)