Pr. Vasile Gavrilă și pr. Constantin Coman, prezenți la atelierul de formare de la Miclăușeni
În cadrul atelierului de formare pentru preoţii recent hirotoniţi din Arhiepiscopia Iaşilor, desfăşurat la Centrul Social-Cultural „Sfântul Ilie“ din Miclăuşeni, participanţii s-au bucurat, zilele trecute, de prezenţa a doi invitaţi de marcă: pr. Vasile Gavrilă, de la Biserica Rusă „Sfântul Nicolae“ din Bucureşti, şi pr. prof. univ. dr. Constantin Coman, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti. Mai mult decât atât, tinerii preoţi l-au avut în mijlocul lor şi pe Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, care a săvârşit, miercuri-dimineaţă, Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Miclăuşeni.
După ce luni, 2 septembrie 2013, cei 16 preoţi participanţi la „Atelierul de iniţiere şi formare în tainele preoţiei“ au luat parte, dimineaţă, la Sfânta Liturghie săvârşită în biserica Mănăstirii Miclăuşeni, a urmat pentru aceştia un program de acomodare, printr-o introducere în atelierele de lucru şi prin două sesiuni de interacţiune. Ziua de marţi a fost una mult mai bogată în evenimente, atât prin rugăciunile săvârşite în comun, cât mai ales prin cele două ateliere de facilitare susţinute de pr. Vasile Gavrilă, de la Biserica Rusă „Sfântul Nicolae“ din Bucureşti, care au purtat titlul „Cum trăiesc credinţa în sec. al XXI-lea. «Nu tăinuiţi Cuvântul Adevărului!» (Sf. Maxim)“.
„În tradiţia rusească, se spune că o fetiţă i-ar fi pus trei întrebări unui om matur: care este cel mai important moment, care este cel mai important act şi care este cea mai importantă persoană? Iar omul i-a fi răspuns unrmătoarele: cel mai important moment e acum, cel mai important act e ceea ce faci în acest moment, iar persoana cea mai importantă e cea pe care o ai în faţa ta. Ca o completare la cele spuse, părintele Dumitru Stăniloae a afirmat, la un moment dat, că «nu numai rugăciunea pe care o fac oamenii, ci şi întâlnirea dintre aceştia în numele lui Dumnezeu este Liturghie». Trăirea credinţei şi autenticitatea acesteia nu pot fi încadrate în rigorile unei prelegeri cu ţinută academică, trebuie spontaneitate, inocenţă şi curaj, pentru a atinge vocaţia prin excelenţă a fiinţei umane, care este îndumnezeirea“, le-a spus pr. Vasile Gavrilă tinerilor preoţi. La finalul prelegerilor, invitatul a adresat câteva sfaturi: „Slujiţi Liturghia împreună, cât de des puteţi. Iar în ceea ce priveşte credinţa în secolul al XXI-lea, să nu căutaţi să fiţi acceptaţi. Fiţi în firescul frăţiilor voastre, oriunde aţi fi. Nu purtăm doar haina asta, ci şi Sfânta Tradiţie. Când vă este greu şi vă împovărează ceva, nu daţi înapoi. Ne confruntăm cu aroganţa ştiinţei de astăzi, iar privitor la această provocare, documentaţi-vă, apoi veţi vedea că simţiţi nevoia să răspundeţi duhovniceşte“.
Sfântă Liturghie arhierească, săvârşită în cadrul atelierului de formare
Miercuri, 4 septembrie, în mijlocul participanţilor atelierului de la Miclăuşeni s-a aflat IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care, de la primele ore ale dimineţii, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica Mănăstirii Miclăuşeni. În cadrul slujbei arhiereşti, răspunsurile la strană au fost date de preoţii participanţi, iar tânărul diacon Ioan Puiu a fost hirotonit preot.
A urmat apoi conferinţa susţinută de pr. prof. univ. dr. Constantin Coman, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, care a vorbit despre greutatea, puterea şi misiunea preoţiei. Redăm, în continuare, câteva cuvinte rostite de părintele profesor, în cadrul atelierului susţinut:
„În cele 40 de Sfinte Liturghii de după momentul hirotoniei, trebuie practicat exerciţiul practicării dialogului cu Dumnezeu. Dacă nu se reuşeşte acest lucru în această perioadă, este foarte posibil ca preotul să nu intre niciodată în acest dialog cu Dumnezeu. Necredinţa se instalează chiar în momentul în care nu putem intra în dialog cu Dumnezeu, în care intrăm în monotonie şi nu mai suntem conştienţi de importanţa şi măreţia Sfintei Liturghii. Pentru a fi prezent la o întâlnire cu Dumnezeu, este necesară deschidere a minţii şi a sufletului deosebită, fiindcă Sfânta Liturghie este aşezarea comunităţii în legătură cu Dumnezeu şi trezirea conştiinţei prezenţei lui Dumnezeu. Aşa cum, în urma unei interacţiuni dintre două persoane, se realizează o împărtăşire reciprocă din duhul celuilalt, la fel este şi relaţia cu Dumnezeu.
Ceea ce pot face slujitorii lui Dumnezeu pentru lume este însumarea acesteia în propria persoană, rugăciunea pentru lume cu scopul sfinţirii ei şi ducerii ei în faţa lui Dumnezeu, fiindcă, dacă preotul nu este prioritar în căutarea lui Dumnezeu, atunci ne întrebăm cine este? Vocaţia esenţială a preotului nu este rezolvarea lucrurilor materiale, ci crearea legăturii cu Dumnezeu.
Preoţia noastră nu se întemeiază în voia noastră proprie. Mântuitorul Hristos nu a făcut nimic de la Sine, din voie proprie, deşi a avut şi voinţă dumnezeiască, ci totul a făcut cu voia sau binecuvântarea Tatălui. În acest fundament se întemeiază şi săvârşirea diferitelor lucruri, cum se spune la noi «cu binecuvântarea» ierarhului sau a părintelui duhovnicesc“.
Ce urmăreşte „Atelierul de iniţiere şi formare în tainele preoţiei“
Atelierul de formare pentru tinerii preoţi din Arhiepiscopia Iaşilor este organizat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de către Sectorul Educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, prin Centrul de formare şi inovare dezvoltat în colaborare cu Fundaţia „Varlaam Mitropolitul“ şi în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.
Despre obiectivele acestui atelier, ce se desfăşoară până pe data de 13 septembrie şi are ca invitaţi speciali personalităţi din ţară şi din străinătate, ne-a oferit mai multe detalii arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor: „Obiectivele acestui atelier sunt în strânsă legătură cu nevoile tinerilor preoţi; atât cele de formare intelectuală, administrativă şi de aprofundare, cât şi cele referitoare la dobândirea unor experienţe sufleteşti sau din zona emotivă. De aceea, încercăm să creăm, în aceste zile, un context şi un spaţiu în care să ne întâlnim cu Dumnezeu în mod cât mai plenar, pentru că fiinţa umană nu este numai intelect, ci şi inimă şi sentiment. Dincolo de părţile constitutive ale fiinţei noastre lăuntrice sau exterioare, suntem fiinţe teologice, care Îl caută pe Dumnezeu, şi de aceea consider că orice întâlnire a preoţilor Bisericii trebuie orientată spre această aprofundare a unei relaţii cu Dumnezeu, într-un mod care să aducă împlinire, bucurie şi motivare“.