Protosinghelul Iosif Rusu – o viață de aleasă nevoință, milostenie și jertfă de sine

Pateric

Protosinghelul Iosif Rusu – o viață de aleasă nevoință, milostenie și jertfă de sine

    • turlă biserică
      Protosinghelul Iosif Rusu – o viață de aleasă nevoință, milostenie și jertfă de sine / Foto: Ștefan Cojocariu

      Protosinghelul Iosif Rusu – o viață de aleasă nevoință, milostenie și jertfă de sine / Foto: Ștefan Cojocariu

    • Protosinghelul Iosif Rusu
      Protosinghelul Iosif Rusu / Foto: fototecaortodoxiei.ro

      Protosinghelul Iosif Rusu / Foto: fototecaortodoxiei.ro

În anul 1914, s-a dus la Sfântul Munte, unde s-a nevoit mult cu postul şi cu rugăciunea, timp de opt ani de zile. Apoi, întorcându-se în ţară, a slujit ca preot paroh zece ani, în satul Brâncoveanu (Dolj), povăţuind pe mulţi credincioşi la calea mântuirii. Între anii 1933-1940 a fost egumen la Mănăstirea Călui (Dolj), iar din anul 1940 a fost numit duhovnic la „Mănăstirea dintr-un Lemn” (Vâlcea).

Protosinghelul Iosif Rusu, de la „Mănăstirea dintr-un Lemn” (1883-1966)

Protosinghelul Iosif Rusu a fost un iscusit duhovnic al „Mănăstirii dintr-un Lemn” şi un călugăr cu viaţă sfântă.

S-a născut în comuna Icuşeşti (Neamţ), din părinţi iubitori de Dumnezeu. În anul 1908, tânărul Ioan a intrat ca frate în Mănăstirea Bogdana (Bacău), iar după doi ani a luat jugul lui Hristos, primind tunderea monahală. Pentru viaţa lui aleasă, în anul 1911 a fost hirotonit diacon şi preot de episcopul Romanului, Gherasim Safirin.

În anul 1914, ieromonahul Iosif Rusu s-a dus la Sfântul Munte, unde s-a nevoit mult cu postul şi cu rugăciunea timp de opt ani de zile. Apoi, întorcându-se în ţară, a slujit ca preot paroh zece ani de zile în satul Brâncoveanu (Dolj), povăţuind pe mulţi credincioşi la calea mântuirii. Între anii 1933-1940 a fost egumen la Mănăstirea Călui (Dolj), iar din anul 1940 a fost numit duhovnic la „Mănăstirea dintr-un Lemn” (Vâlcea).

Fiind la parohie în comuna Brâncoveni, părintele Iosif era aşa de blând şi milostiv cu oamenii, că toţi îl iubeau şi-l căutau. Numele lui se făcuse cunoscut prin sate şi mulţi bolnavi veneau la el şi se vindecau. 

După 58 de ani de aleasă nevoinţă, milostenie şi totală jertfire de sine, Cuviosul Iosif, „părintele săracilor”, şi-a dat obştescul sfârşit la începutul anului 1966, lăsând în urmă numeroşi fii duhovniceşti. Petrecut de maici şi de locuitorii satului Dezrobiţi, a fost înmormântat între stejarii seculari din cimitirul mănăstirii.

(Arhimandritul Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 626)