Rânduiala privegherilor lăsată de Cuviosul Arhimandrit Gheorghe călugărilor de la Cernica
„Săvârşiţi-le pe toate cu bună rânduială, o, fiii mei. Purtaţi grijă a nu fi lipsit cineva de harul privegherilor, nici să rămâneţi bătând afară la uşa milostivirii lui Dumnezeu. Ci mai ales voi, clericii, cu foarte mare pază să umblaţi, nesocotind a fi mică pagubă a scădea măcar o cirtă din lege, că scris este: Cel ce nu se osteneşte după lege, nu se încununează (II Timotei 2, 5).”
Cuviosul Arhimandrit Gheorghe sfătuia cu stăruinţă pe ucenici:
‒ Părinteşte vă rog, pentru numele Preasfintei Treimi, să nu faceţi supusă această smerită obşte (Cernica) altor neamuri mai sporite, cât timp va locui măcar un singur suflet de român într-însa. Ci, ori greci, ori de altă limbă, să nu îndrăznească a păşi peste soarta românilor, nici ţine începătoria înlăuntrul bisericii sau în iconomia de afară. Numai cu învoire de obşte pot să fie ca o mână dreaptă românilor statornici, spre ajutor la greutatea vieţii.
Iar pe călugării cernicani astfel îi sfătuia bătrânul:
‒ Nici între voi, românii, să nu faceţi prigoniri, aflându-vă mai buni decât alţii şi să vă certaţi, zicând: că eu sunt pământean, iar acela este moldovean şi acesta transilvănean. Pentru că nu felul limbii româneşti judecăm, ci mai degrabă faptele credinţei cercăm. Iar de nu veţi ţine seamă de cuvântul ce v-am rugat, apoi să ştiţi, fiii mei, că multă plângere veţi moşteni, în loc de pace. Drept aceea, să nu călcaţi hotarul, căci toţi în curând vom muri şi vom stăpâni numai mormântul.
Pentru privegherile cele de peste an, aşa învăţa Cuviosul Gheorghe pe fiii săi:
‒ Iubiţilor, puneţi-vă la răbdare şi cu dragoste să închinaţi lui Dumnezeu în cursul unui an câte o priveghere de om, după numărul ce sunteţi adunaţi aici, în această vreme.
Zicea iarăşi:
‒ În tot lucrul bine este a păzi fiecare măsura de mijloc, atât pentru alinarea măririi deşarte, cât a fugi şi de omorâtorul păcat ce se naşte călugărului din trândăvie. Deci, să nu se îngreuieze inima voastră cu neînţelegerea, căci şi psalmistul zice: „Adormit-au cu somnul lor şi n-au aflat nimic”. Ci, vă hrăniţi sufletul cu rugăciunea cea de-a pururea curgătoare a străjuirii nopţii, ca să dobândiţi har cu prea bogată milă de sus.
Apoi continuă stareţul:
‒ Privegherile să le faceţi după rânduiala aceasta: 40 de privegheri la sfinţii cei aleşi de peste an, punându-le slujba după învoire frăţească şi făcând osteneală cinci ceasuri din noapte; 7 privegheri de câte şapte ceasuri să-i închinăm cu cuget smerit Maicii Domnului, la toate praznicele ei, întru cinstea şi mărirea pururea Fecioarei Maria; 12 privegheri la praznicele împărăteşti ale Însuşi Ziditorului a toată făptura şi Mântuitorului nostru, făcând osteneală câte nouă ceasuri din noapte, după numărul celor nouă cete de îngeri care îl slăvesc neîncetat; 3 privegheri de toată noaptea, de câte douăsprezece ceasuri, din care: una la întâi septembrie pentru biruinţa şi întemeierea prea înălţatului nostru domn; a doua, la întâi martie, pentru fericita sănătate şi buna sporire a preasfinţitului nostru mitropolit; iar a treia, la 6 decembrie, spre ziua hramului, întru cinstea şi pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae.
La urmă, adăugă stareţul şi aceste cuvinte:
‒ Săvârşiţi-le pe toate cu bună rânduiala, o, fiii mei. Purtaţi grijă a nu fi lipsit cineva de harul privegherilor, nici să rămâneţi bătând afară la uşa milostivirii lui Dumnezeu. Ci mai ales voi, clericii, cu foarte mare pază să umblaţi, nesocotind a fi mică pagubă a scădea măcar o cirtă din lege, că scris este: „Cel ce nu se osteneşte după lege, nu se încununează” (II Timotei 2, 5).
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 331-332)
Cuvioșii Patapie și Nicandru, sihaștri din Muntele Ceahlău
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro