Rânduiala Slujbei Sfântului Maslu în Biserica Primară
Mărturiile pe care le avem în legătura cu Taina Sfântului Maslu din prima perioadă partistică constituie adevărate dovezi ale modului în care Biserica s-a ocupat de bolnavi, atât trupeşte, cât şi sufleteşte, încă de la începutul activității ei.
Informații cu privire la practicarea Tainei Sfântului Maslu în prima perioadă patristică nu sunt foarte multe, după cum și Paul Meyendorff afirmă că: „avem puţine mărturii privind modul în care această slujire era îndeplinită în Biserica primară”[1].
Cu toate acestea, mărturiile pe care le avem în legătura cu Taina Sfântului Maslu din prima perioadă partistică constituie adevărate dovezi ale modului în care Biserica s-a ocupat de bolnavi, atât trupeşte, cât şi sufleteşte, încă de la începutul activității ei.
Conform afirmației lui Paul Meyendorff „cea mai veche mărturie păstrată cu privire la untdelemnul vindecării se găseşte în Tradiţia Apostolică”[2]. Astfel în „versiunea egipteană, lucrare datând din sec. II, se găseşte o scurtă rugăciune de binecuvântare a untdelemnului care dă celor care vor gusta din el putere şi sănătate celor care-l vor utiliza”[3]. Această rugăciune scurtă luată odată cu indicațiile: „dacă aduce cineva drept ofrandă untdelemn,[episcopul] să mulţumească în aceeaşi ordine ca şi la pâine şi vin. Să mulţumească însă nu spunând aceleaşi cuvinte, ci în acelaşi sens astfel: ‹‹Ca sfinţind acest ulei, să dai, Dumnezeule, sănătate celor ce se ung cu el şi gustă din el. Aşa cum ai uns împăraţi, preoţi şi profeţi, tot aşa să dea tuturor celor ce gustă din el şi se folosesc de el întărire şi sănătate››”[4], ne trimite direct la constatarea că Taina vindecării era săvârşită odată cu Sfânta Liturghie. Totodată, de aici, dar și din umătoarele informații privind practicarea Tainei Sfântului Maslu în Biserica Primară, putem deduce că şi ungerea bolnavilor se realiza imediat după terminarea slujbei, iar pentru cei care nu puteau ajunge la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, untdelemnul era dus acasă fie de diaconi, fie de cineva din rudele bolnavului, iar acest untdelemn era păstrat ca un medicament cu care era uns cel bolnav sau din care consuma, până se însănătoşea sau trecea spre veşnicie.
În seculul al IV–lea, în Constituţiile Apostolice, această rugăciune este completată cu rânduiala sfinţirii apei, aşa cum se spune în Cartea a VIII -a, 29: „Episcopul să binecuvinteze apa sau untdelemnul. Dacă nu este însă de faţă, să binecuvinteze preotul, fiind de faţă diaconul”. După ce binecuvintează rosteşte rugăciunea: „Doamne Savaot, Dumnezeul puterilor, Creatorul apelor şi dătătorul untdelemnului, îndură-te iubitorule de oameni, Cel ce ai dat apă spre băut prin Hristosul tău, sfinţeşte apa aceasta şi untdelemnul în numele aceluia sau aceleia, care le-a adus şi dă putere lucrătoare, spre păstrarea sănătăţii, spre vindecarea bolilor, spre gonirea demonilor, spre îndepărtarea a toată cursa, prin Hristos, nădejdea noastră (I Timotei 1,1) cu care Ţie se cuvine slavă, cinste şi închinăciune, împreună şi Sfântului Duh, în veci. Amin”[5].
Analizând puţin această rugăciune, observăm că exista credinţa în puterea apei sfinţite şi a untdelemnului, astfel putem spune că, erau aduse ca o jertfă şi un lucru mai important, se cerea prin ele păstrarea sănătăţii, vindecarea bolilor, dar şi alungarea demonilor. Tot din această rugăciune putem vedea că era rostită de preoţi sau episcopi în numele persoanei care avea probleme.
De aici rezultă clar credinţa în preoţi ca mijlocitori, de asemenea reiese că şi ungerea bolnavilor era administrată doar de preoţi sau episcopi.
Rugăciuni mai elaborate de sfinţire a untdelemnului, se păstrează în colecţia de rugăciuni cunoscută sub numele de Evhologhionul lui Serapion, de la începutul secolului IV, operă care aparţine episcopului Serapion din Thmuis, mutat la cele veșnice în anul 360. „Colecţia cuprinde trei rugăciuni de binecuvântare a untdelemnului: una pentru untdelemnul şi apa oferite de credincioşi la Euharistie, o a doua pentru Marele Mir baptismal, iar a treia pentru untdelemnul vindecării”[6].Rugăciunea a treia, rugăciunea propriu zisă pentru untdelemnul vindecării, cea mai complexă şi mai amplă, reprezintă dovada sigură a Tainei Sfântului Maslu şi totodată clarifică şi scopul rânduielii. De asemenea din rugăciune aflăm că untdelemnul se putea consuma, nefiind folosit doar pentru ungere, iar pe lângă sănătatea trupească se cerea şi vindecarea sufletească, adică iertarea păcatelor.
Pentru frumusețea textului dar și pentru edificarea cu privire la credința creștinilor acelor vremuri, credință mărturisită în viața liturgică, vom reda textul rugăciunii:
„Te chemăm pe Tine, Cel ce ai toată puterea şi stăpânirea, Mântuitorul tuturor oamenilor, Tatăl Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi ne rugăm să trimiţi din ceruri peste acest untdelemn o putere tămăduitoare, ca să fie pentru cei ce se ung sau gustă din aceste făpturi ale Tale spre depărtarea a toată boala şi neputinţa, spre antidot al oricărui demon, spre izgonirea oricărui duh necurat, spre alungarea oricărei fierbinţeli şi tremur şi a oricărei neputinţe, spre har bun şi spre iertarea păcatelor, spre leac al vieţii şi mântuirii, spre înzdrăvenire desăvârşită.Să se teamă, Stăpâne, orice lucrare satanică, orice demon, orice sfat al celui potrivnic, orice lovitură, orice bici, orice durere, orice chin, nălucire, clătinare sau umbră rea de Numele Tău sfânt pe care l-am chemat acum, şi de Numele Unuia- Născut, şi să se depărteze de la cele dinăuntrul şi din afara robilor Tăi aceştia; ca să slăvească Numele lui Iisus Hristos, Care s-a răstignit pentru noi şi a înviat, şi a luat asupra Lui bolile şi neputinţele noastre şi va veni să judece vii şi morţii. Că prin El Ţi se cuvine slava şi puterea în Duhul Sfânt în toţi vecii vecilor. Amin”[7].
Acestă rugăciune constituie dovada care arată că ungerea cu untdelemn nu era o simplă ungere datorată proprietăţilor untdelemnului, ci o lucrare văzută a lui Hristos prin care untdelemnul primeşte şi proprietăţi ale Harului lui Dumnezeu.
Afară de aceste rugăciuni, o mărturie indirectă referitoare la Taina Sfântului Maslu ne este oferită de Sfântul Irineu din Lyon care vorbeşte în opera sa, Adversus Haereses I, 21 despre gnostici care imitându-i pe creştini, foloseau formule rostite de aceştia pentru sfinţirea untdelemnului şi a apei și îi cereau Demiurgului ca în apropierea morţii trupurile membrilor lor să rămână în lumea creată, iar sufletul să fie prezentat înaintea Demiurgului.
O altă mărturie despre această Sântă Taină o găsim la Origen, care spunea: „mai există şi o a şaptea iertare, dură şi încordată, prin pocăinţă, când păcătosul îşi spală aşternutul său în lacrimi, iar lacrimile i se fac pâini, ziua şi noaptea, când nu roşeşte a arăta preotului Domnului păcatul şi a cere leac... În aceasta se împlineşte şi ceea ce spune apostolul Iacov: ‹‹Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui››”[8].
Aphraates, un sfânt siriac de la începutul secolului al IV–lea, ne oferă de asemenea informații privind practicarea ungerii bolnavilor cu untdelemn zicând: „taină de viaţă dătătoare care revarsă desăvârşire asupra creştinilor, preoţilor, împăraţilor şi prorocilor, care aduce lumină în întuneric, unge bolnavii şi îi întoarce pe cei aflaţi în pocăinţă”[9]. Mărturia lui aduce în atenţie că untdelemnul era folosit la ungerea preoţilor, împăraţilor şi prorocilor în Legea Veche, este acum folosit cu putere divină asupra bolnavilor, aducându-le vindecare şi de asemenea pe lângă vindecările trupeşti, Aphraates vorbeşte şi despre iertarea păcatelor, deci de vindecările sufleteşti
[1] Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefaţă şi note de Cezar Login, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 42.
[2] Paul Meyendorff, op. cit., p. 36.
[3] Diac. asist. Vasile Răducă, Taina Sfântului Maslu în viaţa creştinului, în Biserica OrtodoxăRomână, CVII , nr. 7-10, 1989, p. 178.
[4] Tradiţia Apostolică V (Canonul Ortodoxiei, Editura Deisis/Stavropoleos, Sibiu, 2008 p. 575), apud Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefaţă şi note de Cezar Login, Editura
Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 36.
[5] Diac. asist. Vasile Răducă, op.cit., p 178.
[6] Paul Meyendorff, op. cit., p. 37.
[7] Serapion, Episcop de Thmuis în Egiptul de jos, Evhologhionul lui Serapion, rugăciunea 33 (Canonul ortodoxiei, p. 873) apud Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefaţă şi note de Cezar Loghin, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 38.
[8] Origen, Omilii şi adnotări la Levitic, 2, traducere în româneşte de A. Muraru, Editura Polirom, Iaşi, 2006, p. 81.
[9] Aphraates, Demonstratio 23, 2, apud Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefaţă şi note de Cezar Login, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 41.
Legătura între boală și păcat în Taina Sfântului Maslu
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro