Este cu neputință ca mintea să se gândească la un lucru supus simțurilor, fără să aibă un oarecare chip al lui. Dar Dumnezeu e mai presus de orice chip, deci de facultatea care adună în sine chipurile lucrurilor sau produce altele, după asemănarea lor (facultate imaginativă).

Mintea primește de la orice gând o formă mărginită, conform gândului respectiv. E o idee din filosofia greacă veche. Deci ca să aibă simțirea lui Dumnezeu Cel nemărginit, mintea trebuie să se elibereze ea însăși de mărginirea ce i-o dau chipurile lucrurilor mărginite. Numai așa se poate înfățișa lui Dumnezeu disponibilă pentru ca El să se întipărească în ea.

„Cunoștința duhovnicească” e cunoștința care intră în legătură cu Dumnezeu ca Persoană în mod direct prin Duhul Lui. Dumnezeu se întipărește și El în minte, dar nu prin înțelesuri mărginite, nu prin idei sau rațiuni, ci ca prezență infinită. El imprimă minții simțirea adâncimii și iubirii Lui nemărginite. În lucrare, mintea este liberă; în închipuire, suportă ceva în mod neliber, prin simțuri.

(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale Filocaliei românești, II, Editura Doxologia, 2013, pp. 60-61)