S-a lansat portalul ortodox THEOFANIA.ro al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Într-un eveniment transmis live pe canalele de social media ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în seara zilei de vineri 21 octombrie 2022, s-a lansat portalul ortodox THEOFANIA.ro, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
În deschiderea evenimentului, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a vorbit despre alegerea numelui THEOFANIA, subliniind faptul că s-a căutat ca numele ales să aibă rezonanță atât în limba română, cât și în limba italiană și să ne reprezinte ca vocație în contextul în care ne aflăm. Lumea are nevoie să primească o mărturisire de credință și de viață, în cazul nostru, prin spațiul virtual, care este legat profund de viața de zi cu zi a oamenilor de toate vârstele. Sensul cuvântului THEOFANIA este cel de descoperire și de manifestare a lui Dumnezeu. Mediul virtual, dacă este folosit cu discernământ, poate descoperi creștinului mijloace prin care să-și umple timpul cu cele folositoare.
Apoi a luat cuvântul Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a adăugat faptul că pe lângă bucuria lansării portalului, Episcopia noastră sărbătorește alte două evenimente importante: împlinirea a 21 de ani de la hirotonia întru Episcop a Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și ridicarea la rang de Mitropolie a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală și Meridională și a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Iosif la rangul de Mitropolit al Europei Occidentale și Meridionale.
Ierarhul a vorbit și despre cum s-a născut ideea acestui portal, spunând că primul site dedicat Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei s-a lansat în anul 2008, iar pe parcurs, datorită necesităților pastoral-misionare au apărut site-uri dedicate activităților catehetice, social-filantropice și pentru tineret. Portalul ortodox THEOFANIA.ro se dorește a aduce o uniformitate în rândul site-urilor aparținând Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Proiectul este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, condus de Domnul secretar de stat Gheorghe-Florin Cârciu. Domnia sa nu a putut participa la evenimentul lansării portalului, dar a transmis un mesaj de salut din partea Departamentului, care a fost citit de Părintele Andrei Vizitiu, Consilier al Departamentului Comunicare și Imagine al EORI. După citirea mesajului, s-au transmis mulțumiri domnului secretar de stat pentru tot devotamentul pe care îl manifestă, prin iubirea față de Dumnezeu și dragostea față de țară.
Preacucernicul Părinte Consilier Ionuț Crișan, coordonator al proiectului THEOFANIA, a prezentat structura portalului evidențiind fiecare categorie în parte și făcând o scurtă descriere a conținutului. La final, Părintele Consilier Ionuț a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Siluan și Preasfințitului Atanasie de Bogdania pentru sprijinul și încrederea acordată în lansarea acestui portal. Totodată, părintele a mulțumit tuturor celor din echipa tehnică și colaboratorilor.
La final evenimentului, PS Atanasie de Bogdania, a anunțat lansarea viitoarei aplicații mobile THEOFANIA, care va fi disponibilă pentru platformele iOS și Android.
Preasfințitul Siluan a mulțumit Domnului pentru toate binefacerile care se revarsă asupra credincioșilor episcopiei și a felicitat pe toți cei care au contribuit la apariția portalului, îndemnând ca oricine să contribuie la acest proiect, din dragoste față de Hristos și de aproapele.
Portalul este un proiect al Sectorului Mass-Media, Comunicare, Dialog și Relații Publice, în colaborare cu Departamentul Editorial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Noul portal înglobează site-urile existente la nivelul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și se dorește a fi un punct de referință online al creștinului ortodox român din Italia. Veți găsi pe site informații și evenimente din cuprinsul episcopiei care vor fi publicate în format bilingv (român/italian). Totodată, se vor putea urmări cateheze video, predici, interviuri, filme și documentare cu caracter religios și producții proprii ale departamentului THEOFANIA Media. Credinciosul are la îndemână, la un click distanță, diferite rugăciuni și informații despre slujbele bisericești.
Întregul eveniment dedicat lansării noului portal poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=K7uApQ9jX-o&t=38s
Site-ul nu percepe niciun comision, nu afișează publicitate și nu are caracter comercial. În același timp, conținutul noului portal nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
Sursa: episcopia-italiei.it