S-a tras clopotul? Dumnezeu e la întâlnire!
„Se trage clopotul la biserică sau la mănăstire. Și cine îl trage? Omul. Fie că-i preot la parohie, fie că-i stareț la mănăstire, cu obștea sa, omul așează un program și Dumnezeu este ascultător. El respectă programul omului. Și de ce îl respectă? Pentru că El îl așteaptă pe om să-și respecte programul lui. S-a tras clopotul? Domnul este prezent. Ai întârziat? Este mare necinste”.
Punctualitatea este un element care ne definește mai mult sau mai puțin. De regulă, însă, nu ne lăsăm așteptați la întâlnirea cu o persoană importantă și încercăm cu toate puterile să trecem peste orice piedică ce s-ar ivi și ar putea periclita seriozitatea noastră și cuvântul dat. Cum funcționează lucrurile atunci când Cel care ne așteaptă la întâlnire este Însuși Dumnezeu? De ce ne lăsăm așteptați de Cel care ne iubește cel mai mult, ne copleșește cu daruri și cu grija Sa? Dumnezeu este cea mai importantă Persoană. „M-ai chemat? Am venit. Dar tu unde ești, cum de nu ai ajuns, căci erai foarte grăbit să-mi comunici ceva”, ne-ar putea întreba El.
Părintele Luca, starețul Mănăstirii Bistrița, ne-a atenționat asupra unui aspect peste care trecem, din comoditate, fără să ne facem prea multe mustrări de conștiință.
„Omul, când se duce la biserică, așa ar trebui să gândească: intră în cer, intră în altă lume. Și dacă intră în cer, ajunge în fața Domnului. Dacă ești în fața lui Hristos, cum trebuie să fii îmbrăcat, ce atitudine poți să ai în fața lui Dumnezeu? Ce atitudine are omul în fața unui împărat sau a unui om mare? Bineînțeles, are o atitudine decentă, deosebită. Caută să placă respectivului, căci are ceva să-i ceară. La biserică, cu atât mai mult. Și câte nu sunt de spus despre comportamentul ortodoxului în biserică! Căci omul se duce în fața Domnului și uită de ce s-a dus. Uită chiar și că Domnul este în fața lui”, afirmă părintele Luca.
Programul omului și ascultarea Domnului
„Se trage clopotul la biserică sau la mănăstire. Și cine îl trage? Omul. Fie că-i preot la parohie, fie că-i stareț la mănăstire, cu obștea sa, omul așează un program și Dumnezeu este ascultător. El respectă programul omului. Și de ce îl respectă? Pentru că El îl așteaptă pe om să-și respecte programul lui. Îl așteaptă pe monah, pe creștin în biserică.
S-a tras clopotul? Domnul este prezent. Ai întârziat? Este mare necinste. Când au o întâlnire, oamenii care sunt corecți, civilizați, țin foarte mult să nu întârzie. Dacă întârzie, își cer scuze. Dar omul civilizat nu întârzie, că-l mustră conștiința. Așa-i și la biserică. Ai fixat o întâlnire cu Domnul, Domnul este atât de corect. Și mai ales că omul a stabilit ora întâlnirii, nu Domnul. El te lasă liber. Ești liber, când dorești tu, să te întâlnești cu Domnul. Numai că, de multe ori, omul ajunge să fie mai puțin corect, nerespectând ora întâlnirii”, conchide starețul Mănăstirii Bistrița.
Să te retragi ca să-L afli pe Dumnezeu?
De Ziua Educației, să învățăm la „școala rugăciunii”
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro