E greu de insistat asupra unei rugăciuni zilnice de dimineaţa şi de seara în familie având o anumită durată în timp. Copiii se deosebesc unii de alţii prin vârstă, caracter şi dispoziţie zilnică. Important e ca părinţii să dea exemplu în rostirea rugăciunii zilnice, fară ostentaţie, ca o parte integrantă firească a zilei, şi copiii să o simtă în folosul lor.

O rugăciune scurtă şi sinceră spusă la intervale regulate e mai importantă decât cantitatea rugăciunilor. E mai bine ca „regula” de rugăciune să fie foarte scurtă (chiar de câteva minute), copilul putându-şi prelungi timpul rugăciunii în funcţie de inspiraţia proprie. Odată ce s-a obişnuit să se roage singur şi a simţit nevoia de a cere binecuvântare de la Domnul, nu mai e nevoie să-i aducem aminte de rugăciune. Sigur că nu trebuie să-l cicălim pe această temă.

Când e vorba de copiii preşcolari, e bine ca părinţii să nu insiste asupra rugăciunii zilnice şi să nu se neliniştească dacă această regulă nu poate fi ţinută întocmai zilnic. O rugăciune scurtă la căpătâiul patului spusă de unul sau ambii părinţi înainte de culcare e mult mai uşor de împlinit, ca şi rugăciunile dinainte şi după mese.

(Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, pp. 55-56)