Sfântul Chiriac de la Tazlău este cel mai discret sfânt pe care l-am întâlnit până acum. Discreția sa izvorăște din adânca smerenie ce a cultivat-o toată viața sa. În pronaosul bisericii de la Tazlău, sub lespedea din colțul umbrit, se află mormântul său, vegheat de o candelă mereu aprinsă. Părinții mănăstirii i-au așezat la căpătâi crucea de pe vechea catapeteasmă.

Te cercetează cu dragoste, de îndată ce ai pășit pragul bisericii. Te povățuiește să-ți deschizi ochii sufletești și să stai de vorbă cu Dumnezeu pe îndelete. Răbdarea sa fără hotar și voia tăiată întru Hristos i-au imprimat pe chipul său iluminarea și stropul de veșnicie din priviri.

Se spune că în timpul vieții pământești citea gândurile oamenilor de departe şi îi vindeca de orice boli, doar rostindu-le numele. Împlinea cu râvnă nevoinţele pustniceşti, dând trupului odihnă foarte puţină, doar două-trei ore pe noapte.

Canonizat în 2008, alături de alți șapte mari nevoitori nemțeni

Cât despre sfintele sale moaște, se spun mai multe lucruri. Sub cripta mormântului din biserica mănăstirii unii zic că ar fi doar straiele Sfântului și ceva părticele din trup. Alții, care au lucrat la restaurarea lăcașului de rugăciune, zic că au văzut cu ochii lor osemintele, neatinse și plăcut mirositoare. Există consemnată undeva și o legendă potrivit căreia ultima dorință a Sfântului Chiriac a fost să nu se întoarcă la casa lui. A vrut să fie chiar și după moarte anonim. În anul 2008 a fost trecut de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în rândul marilor nevoitori nemțeni.

Înțelepciunea singurătății, pecetluită de rugăciunea curată, l-a îndemnat pe Sfântul Tazlăului să fie mereu viu lumii de apoi și să trăiască doar pentru Cer. În icoana sa putem citi următorul îndemn: „Fără Domnul nostru Iisus Hristos şi fără lucrarea puterii dumnezeieşti nu este cu putinţă a înţelege tainele atotînţelepciunii dumnezeieşti şi a fi creştin”.