Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului – drumul spre sfințenie
Primind multe daruri, pentru că postea aspru și dormea foarte puțin, având mereu grija celor săraci și bolnavi, Sfântul Ioan a făcut multe minuni, spunând cuvinte de folos chiar și după ce murise.
Trăind în secolul al II-lea, Sfântul Ioan avea în inimă dragostea Domnului și venea adesea în întâmpinarea săracilor. Primind la el un călugăr, i s-a adeverit printr-un om necunoscut că va fi mai mare ca acel monah, așa că, fără de voia lui chiar, a fost ales patriarh al Constantinopolului, după ce a murit Fericitul Eutihie. Postind desăvârșit și dormind foarte puțin, avea puterea de a liniști marea și de a-i tămădui pe cei bolnavi, oprind cu rugăciunea o epidemie de ciumă.
Biruia și duhurile rele și le dezlega pe femeile care nu puteau da naștere pruncilor. Ajuns la bătrânețe și trecând la cele veșnice, a fost condus pe ultimul drum de către Nil, eparhul. Și, cu toate că murise, Sfântul Ioan i-a spus câteva cuvinte eparhului, spre uimirea tuturor. Sfintele sale moaște au fost îngropate în altarul bisericii Sfinților Apostoli.
Temeiuri scripturistice pentru cinstirea sfintelor moaşte
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro