Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava ‒ drumul spre sfințenie

Documentar

Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava ‒ drumul spre sfințenie

    • Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
      Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava ‒ drumul spre sfințenie

      Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava ‒ drumul spre sfințenie

Chinuit și târât prin cetate pentru că nu a vrut să devină musulman, Sfântul Ioan a murit, după ce i-a fost tăiat capul cu sabia, petrecându-se minuni la mormântul său.

Născut în secolul XIV, în Asia Mică, Sfântul Ioan vindea, împreună cu tatăl său, icoane și mătăsuri, pentru a cumpăra cele de care aveau nevoie. Într-unul dintre drumurile sale spre cetatea Alba, Sfântul l-a contrazis pe un catolic și acesta s-a răzbunat, spunându-i conducătorului tătar că Ioan dorește să se facă musulman.

Pus în fața acestei situații, sfântul a refuzat să se lepede de Hristos, așa că după multe chinuri suferite a fost târât prin cetate, legat fiind de coada unui cal. Unul dintre cei care îl chinuiau i-au tăiat apoi capul cu sabia, lăsându-i trupul neîngropat. Trei îngeri însă au venit să îl tămâieze, iar Sfântul Ioan s-a arătat în vis unui preot, acesta luând sfintele moaște și așezându-le în biserica unde slujea.

Luate de Alexandru cel Bun, au fost aduse la Suceava și așezate în mitropolia de atunci, Biserica Mirăuților.