Sfinții Mucenici Timotei, Agapie și Tecla – drumul spre sfințenie
Alegând să moară lumii acesteia, pentru a primi cununa vieții veșnice, Sfinții Timotei, Agapie și Tecla au fost uciși în foc și de către fiare, întrucât nu au vrut să se lepede de Hristos.
Născut în Palestina, Sfântul Timotei era desăvârșit și Îl iubea nespus pe Dumnezu, fiind făcut învățător al dreptei credințe. Prins de ighemonul Urban, cel care ura creștinii și căuta să îi ucidă, Sfântul Timotei a mărturisit că este credincios și a fost aspru chinuit pentru aceasta, fiind aruncat în foc. Tot în acea cetate, Sfinții Agapie și Tecla Vizianca au pierit pentru Domnul, fiind aruncați fiarelor.
Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian – drumul spre sfințenie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro