La vârsta de 19 ani a vizitat mai multe mănăstiri din Peloponez și din câteva insule în care a întâlnit mulți părinți îmbunătățiți și cunoscuți pentru sfințenia vieții lor. Cuviosul Arsenie din Paros i-a recomandat să meargă și să se închinovieze în obștea Mănăstirii Sfântului Pantelimon din Sfântul Munte. Mai mult, Cuviosul Arsenie i-a prorocit că va avea să moară la poalele Sfântului Munte.

Făcând ascultare față de Cuviosul Arsenie, tânărul Dimitrie a mers la mănăstirea Sfântul Pantelimon, unde a fost tuns monah în 1866. În timpul disputelor etnice la Rusikon din anii 1874-1875, părintele Daniil a fost nevoit să meargă pentru o vreme la Mănăstirea Sfânta Anastasia de lângă Tesalonic.

Întors în Sfântul Munte, Părintele Daniil avea să rămână vreme de aproape 5 ani la Mănăstirea Vatoped, cu ascultarea de arhondar. Mai apoi, a fost trimis pentru nouă luni la Smirna pentru a se ocupa de un metoc pe care mănăstirea îl avea acolo. Revenit în Athos cu dorința de isihie și însingurare, cuviosul Daniil s-a așezat în Katunakia. Între anii 1875-1881 și-a ridicat o colibă, care a devenit baza sihăstriei de astăzi a Danieleilor.

După întemeierea chiliei de la Katunakia, părintele Daniil a întreținut corespondențe cu importante personalități duhovnicești ale timpului său, precum Sfântul Nectarie din Eghina. Viețuind în coliba mică și sărăcăcioasă, Părintele Daniil a început să fie considerat apărător al vieții și al credinței creștine. Lucrările sale având ca subiect viața monahală reprezintă esența și rezultatul experienței ascetice îndelungate.

Bătrânul Daniil a fost și un iscusit pictor de icoane, meșteșug pe care l-a transmis obștii care duce și ea mai departe arta iconografiei.

A trecut la cele veșnice în data de 8 septembrie 1929.