Viața Mitropolitului Simeon al Evhaitelor
Mitropolitul Simeon al Evhaitelor a fost un ierarh din secolul al XI-lea, predecesor al marelui Ioan al Evhaitelor, supranumit și Mavropous (cel de la care a pornit sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi).
Despre Mitropolitul Simeon al Evhaitelor se știu foarte puține lucruri, cu excepția a câtorva referințe lapidare. A fost mitropolit în oraşul Evhaita, ce era localizat în Pont, în vestul Amasiei, astăzi satul Avkat de pe teritoriul Turciei. A ajuns pe tronul mitropolitan din Evhaita după retragerea lui Ioan Mavropous (survenită în jurul anului 1075), foarte posibil aflându-se pe acest tron episcopal între anii 1081 (cel mai devreme) și 1092 (cel mai târziu).
De la Mitropolitul Simeon al Evhaitelor se păstrează Epistola lui Simeon, Mitropolitul Evhaitelor către Ioan monahul și zăvorâtul, ce cuprinde sfaturi către un preot duhovnic dintr-o mănăstire, ce îndruma atât monahi cât și mireni. Epistola a fost publicată în volumul Simeon al Evhaitelor, Ioan Pustnicul, Vasile Maleinos, Epistole ascetice, colecția Viața în Hristos, seria Mărgăritare, nr. 4, traducere din greaca veche de L. Enache, introducere și note de pr. D. Bahrim, Ed. Doxologia, Iași, 2014.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro