Părintele Iraclie s-a născut în ziua de 11 martie 1893 la Pojorâta, Suceava, și a primit la botez numele de Ioan.

A luptat în linia întâi în timpul Războiului de Reîntregire și a fost rănit grav, fiind în pericol să-și piardă mâna stângă. Dar Dumnezeu a lucrat o minune și l-a vindecat.

În 1917, după ce a fost eliberat din prizonierat, a respectat promisiunea făcută lui Dumnezeu când era rănit și a rămas în Basarabia. A primit tunderea în monahism la Mănăstirea Hârbovăț din raionul Călărași. A fost călugărit în 1920, hirotonit diacon în 1925 și ieromonah în 1927.

Monah în vremuri de prigoană ateistă

În perioada 1926-1930, a urmat cursurile Facultății de Teologie din Chișinău, remarcându-se prin preocupările sale cărturărești, publicistice și duhovnicești, fiind apreciat de profesorii erudiți ai Facultății de Teologie.

Era recunoscut de contemporani ca mare orator și duhovnic iscusit, milostiv și generos cu cei străini, devotat misiunii sale, vorbitor de limbi străine, traducător și publicist (rusă, găgăuză, germană etc.), mărturisitor în închisorile comuniste, cunoscător al Sfintei Scripturi, bun cântăreț și administrator, fapt confirmat și de cei care i-au studiat viața și activitatea.

În anul 1940, la retragerea administrației românești, protosinghelul Iraclie Flocea fost desemnat vicar al eparhiei, menținând echilibrul până la desființarea mănăstirii, trei luni mai târziu, mergând preot la parohia Nisporeni. De la parohie trimitea ajutoare la călugării de la mănăstirile Noul Neamț și Hâncu, le dădea bani și produse alimentare, până la revenirea Armatei Române, în 1941.

După eliberarea Basarabiei de către Armata Română, părintele Iraclie a revenit la Mănăstirea Hârbovăț și s-a implicat în procesul de renovare și la readucerea monahilor alungați de sovietici.

Între anii 1941-1944 a îndeplinit ascultarea de exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, iar în martie 1944 a fost numit vicar eparhial pentru regiunile evacuate din Arhiepiscopie.

În 2 august 1945 a fost arestat de Sovietul Suprem, iar apoi, pe 17 decembrie 1945, condamnat la 8 ani de muncă silnică în Siberia pentru propagandă, agitație și apeluri pentru răsturnarea puterii sovietice, conform art. 58, p.10. Aceasta era o formă prin care erau condamnați clericii și monahii, fără a li se putea aduce vreo acuzație reală, ci pentru că erau români ortodocși și, conform ideologiei partidului, erau dușmani ai poporului.

Supraviețuitor al Gulagului stalinist

În lagăr a continuat, ca și ceilalți clerici, să ajute și să încurajeze pe cei deportați, a spovedit și a ținut vie flacăra credinței, fiind devotat slujirii asumate și Bisericii. Nu s-a lepădat de credință și nici nu a cedat presiunilor, fapt care l-a ajutat să supraviețuiască.

A revenit în Basarabia în 1953. A îndeplinit ascultarea de casier la Mănăstirea Țigănești, de ghid la Mănăstirea Noul Neamț, până la închiderea ei, în 1962.

Ultima pare a vieții a petrecut-o în grija unui fiu duhovnicesc din satul Chițcani, rămânând în preajma mănăstirii până la trecerea la Domnul, în 16 august 1964.

A fost înmormântat în cimitirul satului, sub atenta supraveghere a comuniștilor.

În 19 octombrie 1992, protosinghelul Ieraclie a fost reabilitat de către procuratura Generală din Republica Moldova.