Viața Sfântului Mucenic Sozont
Era în cetatea Pompeiopol un tânăr cu neam din Licaonia, anume Sozont, creștin cu credință, cu deprinderi bune, plin de lucruri bune, pentru că învăța ziua și noaptea legea Domnului.
Maximian, ighemonul Ciliciei, când a intrat în cetatea Pompeiopol, făcându-se praznic idolului de aur, a adus multe jertfe. Era acolo un tânăr cu neam din Licaonia, anume Sozont, creștin cu credință, cu deprinderi bune, plin de lucruri bune, pentru că învăța ziua și noaptea legea Domnului. Acesta, păscând oile cele ne-cuvântătoare, pe cele cuvântătoare le povățuia la pășunea cea bună; pentru că unde era el cu oile, acolo se adunau la dânsul și ceilalți păstori, copii și bărbați, și îi învăța pe ei să cunoască pe unul Dumnezeu. Așa, pe mulți a adus la Sfântul Botez, pentru că darul Domnului nostru Iisus Hristos era întru dânsul.
Odată, păscând oile pe lângă un izvor unde se afla un stejar mare, a adormit cu somn dulce și a avut o vedenie dumnezeiască, care îl chema pe el la nevoința mucenicească, și i s-a mai spus că acel loc are să fie multora de folos, pentru că se va sfinți cu darul cel ce se coboară de sus și mulți vor afla mântuire printr-însul și vor preamări Sfânta Treime. Deci, sculându-se din somn bunul păstor, a încredințat altora oile și a lăsat în locul acela arcul său și trei săgeți spre pomenirea sa, iar el singur a intrat în cetatea Pompeiopol și a văzut păgânătatea ce se înmulțea și sfânta credință scăzând, și l-a durut inima de aceasta. Intrând în capiștea idolească, unde se găsea un idol de aur, a luat de la dânsul o mână și, sfărâmând-o, a împărțit-o la săraci. Apoi fiind mare tulburare în cetate pentru mâna cea de aur care se luase de la idol, mulți erau cercetați și chinuiți. Dar Sfântul Sozont, nevrând ca altcineva să pătimească pentru vina lui, a mers singur la ighemonul Maximian și s-a dat pe față. „Eu sunt – zise el – cel ce am luat mâna idolului vostru, pe care am zdrobit-o, iar aurul l-am dat celor ce aveau trebuință.”
Fiind cercetat pentru ce a îndrăznit a face un lucru ca acela și a aduce necinstire idolului lor, a răspuns: „Am făcut aceasta ca să vă încredințați de puterea cea slabă a idolului vostru. Când am luat mâna de pe dânsul, el nu s-a împotrivit. Să fi zis ceva!? Nici că l-a durut și nici nu a suspinat. Și cum putea să se împotrivească fiind mut și fără de suflet? Că de ar fi fost Dumnezeu adevărat și viu, mi s-ar fi împotrivit și nu s-ar fi lăsat să-i fac rău. Iar eu, cunoscându-l pe el că este idol, iar nu Dumnezeu, i-am sfărâmat mina; ba încă era să-l zdrobesc cu totul, ca să nu vă mai închinați lucrului cel făcut de mâini omenești care, deși are ochi, urechi, mâini și picioare, nici nu vede, nici n-aude, nici nu grăiește, nici nu pipăie, nici nu umblă și nici nu poate să-și ajute lui ceva, când l-ar bate cineva sau l-ar preface în bucăți”.
Auzind aceasta, ighemonul a poruncit ca să-l lungească pe el fără milă. Deci, mai întâi, l-au spânzurat și cu drugi de fier peste coaste l-au strujit; apoi încălțându-l cu încălțăminte de fier care avea piroane ascuțite pe dinăuntru, l-au pornit prin cetate, iar sfântul preumblîndu-se astfel, slăvea pe Hristos Dumnezeu. După aceasta, iarăși îl spânzurară pe lemn și cu toiege de fier foarte tare îl bătură, cât nu numai trupul, ci și oasele i-au sfărâmat. În acele munci sfântul și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. Apoi, văzându-l pe el prigonitorii că murise, l-au luat de pe lemn, după porunca ighemonului și au făcut foc mare ca să-i ardă trupul pentru a nu fi cinstit de credincioși. Și când aruncară în foc trupul lui, cel mult pătimitor, deodată se făcură fulgere și tunete groaznice și a căzut ploaie mare cu grindină, încât îndată focul s-a stins. Iar poporul ce se afla acolo s-a răspândit de frică și a rămas trupul sfântului întreg. Și, venind noaptea, credincioșii vroiau să ia sfintele lui moaște, dar nu puteau fiind întuneric mare. Și mâhnindu-se ei foarte tare de aceasta, iată în miezul nopții, o lumină din cer a strălucit peste moaște pe care, luându-le credincioșii, le-au îngropat cu cinste. Iar de la mormântul lui multe minuni se făceau și nu numai de la mormânt, ci și de la izvorul cel de sub stejar, unde sfântul, dormind, a avut vedenia aceea. Asemenea felurite tămăduiri se dau bolnavilor, cu darul lui Hristos și cu rugăciunile sfântului pătimitor. Pentru aceea, mai pe urmă s-a zidit acolo o biserică în numele lui, spre lauda întru dânsa a unuia în Treime adevăratului Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în Veci. Amin.
Viața Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro